DUMITRU HURUBĂ

Născut la 26 octombrie 1944, în comuna SUBCETATE-MUREȘ, sat CĂLNACI, judeţul Harghita, DUMITRU HURUBĂ, membru al Uniunii Scriitorilor din România, trăiește momentan la Simeria.
Din când în când, se întoarce în comuna natală situată pe Valea Superioară a Mureșului, Subcetate.
În anul 1998 a lansat la Subcetate cartea ”Bună seara, Domnule Man...”, dar ne-a dăruit și din aparițiile sale de până atunci: „Rezervaţia de zăpăciţi”, „Carte de colorat mintea”

BUNĂ-SEARA, DOMNULE MAN...



Receptarea cărții la Subcetate:Citind titlul de pe coperta cărţii, gândul ne duce imediat la marele prozator Thomas Mann. Apoi descoperim printre prozele înserate în volum una purtând acelaşi titlu incitant. Curiozitatea ne face să începem lectura cărţii cu această proză, care pare stranie la început. Personajul/ autorul întreprinde o vizită nocturnă, în vis desigur, marelui scriitor, „singurul care ar putea face lumină în hăţişul acestei întâmplări stranii” . Fascinat de universul operei lui Thomas Mann, imaginează un periplu oniric în lumea operei acestuia şi are revelaţia întâlnirii cu autorul însuşi, cu personajele sale, cu locuri cunoscute şi, cu toate acestea, autoobservânsu-se permanent, constată: „ca prin vis auzeam” şi apoi conchide: „ori înnebunisem ori mă aflam sub imperiul unei halucinaţii de neimaginat”. Totol se elucidează „când se trezi a doua zi dimineaţa” din acel „vis extraordinar”:
„- De ce a trebuit să fiu tocmai eu ales să…? Ales?/ - Pentru că lipsea un personaj: Alesul…”
Povestirea pare a fi un fel de „artă poetică”, o confesiune literară paradoxală: personajul /autorul se simte, se vrea „alesul” lui Thomas Mann.
Povestirea „Bună seara, domnule Mann…” se detaşează net de celelalte proze prin temă, prin semnificaţii şi prin viziune.
Cartea se deschide cu o naraţiune – „Intervenţia” – de un dramatism tulburător. Eroul, care în urmă cu şapte ani se afla la cumpăna dintre viaţă şi moarte, îi aminteşte doctorului care îi făcuse intervenţia pe creier, într-o zonă unde „nu călcase încă picior de om”, acea întâmplare cu adânci reverberaţii şi cu perpetuă nelinişte în sufletul său, îi aminteşte acel „moment existenţial de care sunt amândoi legaţi datorită unui angajament al naturii”: pacientul cu dorinţa acerbă de a trăi, „de a se bucura de soare, de foşnetul pădurii…” şi doctorul cu dorinţa de împlinire profesională, de a demonstra că este cel mai bun specialist.
Acum, când „totul a trecut, s-a îngropat într-o amintire”, pacientul de altădată se decide să-i scrie doctorului nu pentru a-i mulţumi, ci pentru a-i aminti de vizita acelei femei frumoase „ca o păpuşă lucrată de artizani chinezi”, care a uitat – „oare?” – să-i spună că este soţia sa, „a hotărât într-un fel soarta amândurora.”
Confesiunea este modalitatea artistică abordată cu măiestrie de Dumitru Hurubă în contextul acestui volum, în acord deplin cu imaginea de pe coperta principală, „Confesiuni la lună plină„ de Ion Cârjoi.
„Bună seara, domnule Mann…” este o carte de proză scurtă. Autorul surprinde în fiecare proză câte un moment de răscruce din viaţa unui personaj, mereu altul , un moment-limită în care se întâmplă o răsturnare de situaţie şi care îl marchază pentru tot restul vieţii. În ciuda diversităţii experienţelor trăite de personaje, cartea are un caracter unitar. Există un liant perceptibil doar la o lectură integrală a cărţii: personajele, cele mai multe dintre ele, sunt oameni rătăciţi în lume, dislocaţi de la sat la oraş, dar purtând în ei amprenta locurilor unde au văzut lumina zilei, un sat de munte, cu un univers aparte, în care oamenii se numesc simplu: Ana, Aurica, Petrea, Ioana, Mitrucu, Şăştinaru, sau prin porecle: Buşuleţu, Flindăr, Măţălău…Localizările în spaţiu ţin de Pădurea Cailor, Părăul Mortoncii, Poiana Dobrenilor, Poiana lui Filip, Troaca Paşcului, Ioguri, locuri străjuite de muntele Bătrâna.
Personajele sunt muncitori în fabrici şi pe şantiere, navetişti; de regulă locuiesc într-un bloc la marginea oraşului, însă „ştiu să lege gânduri”, ascund în lăuntrul lor căte o dramă personală, trăită cu acuitate, şi pe care o retrăiesc, în circumstanţe similare, ca pe un vis urât. Sunt evocate momente zguduitoare, trăite intens în plan afectiv, care devin puncte de referinţă pentru tot restul vieţii („Cofetăria Scala”, „Oră de linişte”, „Vasilin” etc).
Sunt surprinse în carte zbaterile, neliniştile celui plecat din sat, pus în situaţia să se despartă de o lume, de un univers familial de care va rămâne totuşi legat prin numeroase fire invizibile, perceptibile doar de el însuşi. Sunt neliniştile celui plecat, rătăcit printre străini, surprins în ipostaze diferite, de cele mai multe ori un însingurat şi un interiorizat, capabil de trăiri puternice, în căutarea unui echilibru interior, trăiri disecate cu un umor amar, uneori, sau abstract, alteori: „ - M-am împiedicat de un gând. / - Dă-mi mâna să te ajut.”
În general, personajele create de Dumitru Hurubă sunt caractere puternice, nişte luptători care nu se lasă copleşiţi de necazurile inerente vieţii, recăpătându-şi în cele din urmă liniştea interioară, echilibrul sufletesc. Finalul naraţiunii este, aşadar, sub semnul speranţei şi al dragostei de viaţă, al încrederii în forţa binelui şi a luminii.
Prozele acestea sunt bucăţi de suflet scrise cu migală şi exigenţă, cu echilibru stilistic şi sobrietate. Şi dacă făceam referire la un anume specific local, acesta se realizează la nivelul psihologiilor umane bine conturate şi la nivel lingvistic, onomastic (nume de persoane şi locuri) sau lexical. Fraţii Angelei, care o mai vizitează pe sora lor desprinsă de familie, ca şi Grigore Flindăr şi Petre Mărguţ sunt prezenţe autentice ale satului de la poalele Bătrânei. Aceşti ţărani de la munte conservă în vorbirea lor cuvinte şi expresii, uneori bolovănoase, dure, dar sugestive, specifice graiului acestor locuri: „ faină te-ai mai făcut, bată-te să te bată”, „ îmi dă tata o bătaie de mă trezeşte”, „să mai batem un cui la copârşeu”, „Hai, tu, că ne prinde amiazu’ aici. Ai adormit de tot?”.
Dumitru Hurubă, asemenea personajului din ultima povestire a cărţii, a plecat departe de sat, tăcut, aproape neobservat, să-şi caute împlinirea . Îl simţim mereu aproape prin cărţile sale, punţi de legătură între cei plecaţi şi cei rămaşi, iar prezenţa sa în Uniunea Scriitorilor Români ne onorează şi pe noi.
Referindu-se la proza lui Dumitru Hurubă, Dan Culcer face următoarea remarcă: „Textele pe care ni le propune acum (…), construite cu economie de mijloace, încearcă să menţină echilibrul estetic dificil între realismul tenace şi ironia blândă şi sentimentalismul unor situaţii, prin decupaje epice inteligente şi prin finaluri neaşteptate.” Prof. Doina Dobreanu

Au ajuns la Subcetate și cărțile ulterioare ale scriitorului cu rădăcinile în Subcetate:

CRONICI TV DIN VREMEA ZĂPĂCIȚILOR DE TRANZIȚIE,Ed. Călăuza v.b., Deva, 2004

Receptarea cărții la Subcetate:
Dumitru Hurubă este un „reprezentant al acestei mirifice zone harghitene numită simplu: Subcetate-Mureş” aşa cum însuşi mărturiseşte. „Am fost şi sunt un fiu rătăcitor, dar nu risipitor…Rezultanta „rătăcirilor” sunt cărţile pe care le-am scris şi publicat, în care, mai direct sau mai indirect, se pot regăsi oameni şi locuri dragi sufletului meu.” („Onoarea mea de a fi varvigean”, în Doina şi Vasile Dobreanu, „Liceul din Subcetate. Prezentare monografică”, 2002, p.63))
„Cronici TV din vremea zăpăciţilor de tranziţie” este ultima carte publicată de Dumitru Hurubă, în acest an 2004, o carte care întruneşte „texte” apărute de-a lungul timpului în revista „România literară”, aşa cum autorul precizează la sfârşitul volumului. Publicarea acestor texte în prestigioasa revistă literară amintită este dovada convingătoare că ele au fost deja apreciate de critici literari precum Nicolae Manolescu şi Gabriel Dimisianu, conducătorii revistei. Cartea este, alături de precedentele, un nou „semn al unui biet truditor într-ale literaturii”, cum afirmă modest scriitorul însuşi.
Dumitru Hurubă este cunoscut autor de proză satirico-umoristică şi numele său face deja parte din galeria prozatorilor consacraţi în această ramură a literaturii, alături de Vlad Muşatescu, Corneliu Udrea, Valentin Silvestru, Ion Băieşu, urmând „cursul de perfecţionare” după metoda acestora (nota autorului).
Titlulurile unora din cărţile sale, implicit al celei recent publicate, sugerează pe deplin caracteristica fundamentală a prozei sale, umorist -satirică. Este vorba despre: „Rezervaţia de zăpăciţi” (1995), „Carte de colorat mintea” (1998), „Balamucul, dragostea mea…” (2002).
Ceea ce l-a consacrat, aşa cum menţionează, în aceeaşi tonalitate autoironică şi umoristică, în Curriculum vitae autobiografic de la finalul cărţii „Scuzaţi că ne-am cunoscut…”(2001), a fost concursul de „umor negru”, la care a participat „singur”, clasându-se pe locul al doilea „cu coroniţă de scai. Pentru primul loc se punea pe cap coroniţă de spini…”
O astfel de carte, cum este „Cronici Tv din vremea zăpăciţilor de tranziţie”, se citeşte, se savurează şi – No comment! – se ia aminte. Eventual se comentează cu un interlocutor imaginar, un Haralampy - prietenul „cronicarului”, ”psiholog şi psihiatru de familie”, care poate recomanda aceeaşi reţetă: evitarea telejurnalelor timp de două săptămâni, „plimbări în loc cu verdeaţă”, „ceai de cucută” şi …”fără scrâşniri din dinţi!".
În atenţia „cronicarului TV din vremea zăpăciţilor de tranziţie”, aşa cum defineşte cu ironie perioada pe care tocmai o traversăm, sunt emisiunile transmise de diferite posturi de televiziune din ţara noastră, realizatorii acestora şi, desigur, invitaţii lor, mai ales demnitari şi analişti politici („Umilirea demnitarilor”, „Urecheatul ambasadorilor”, „Reformele athanisiene”, „Laptele şi cornul Guvernului”), invitaţi la mai-nou numitele „talk-schow-uri” („Cronici şi analişti”), evocând cu aleasă preţuire pe Iosif Sava, modelul pe care oamenii de televiziune ar trebui să-l urmeze: „Iosif Sava era, de fapt, o instituţie în timpul emisiunilor sale; era, de fapt, moderatorul complet – complex, modelul” („Umbra lui Iosif Sava la talk-schow-uri”, p.80).
Atitudinea cetăţenească în faţa unor realităţi reprobabile, exprimată într-o manieră ironică sau umorist-satirică se transformă adesea în indignare exprimată direct, fără menajamente, într-un strigăt de revoltă, atunci, de exemplu, când „cronicarul” se referă la unele texte de aşa-zis „folclor”, considerându-le „insipide, hilare, stupide(…) E jale, e ridicol, e bătaie de joc faţă de o tradiţie folclorică frumoasă şi mai rar întâlnită la alte popoare”. ( „Etno TV”, p 29). Găsim în cartea lui Dumitru Hurubă o atitudine demnă, cetăţenescă, o attitudine model, care ne-ar putea onora pe oricare dintre concetăţenii săi.
Prof. Doina Dobreanu

CRIME ȘI STRĂLUCIRE,
Editura Călăuza, Deva, 2004



Receptarea cărții la Subcetate:Dumitru Hurubă este scriitorul care „prin talentul şi umorul de calitate a făcut cunoscută vocea literaturii contemporane hunedorene la nivel naţional”, devenind un „simbol al culturii româneşti contemporane.” Mi-am permis să-i fac această succintă, dar relevantă prezentare apelând la aprecierea înscrisă pe „Diploma de excelenţă” acordată de Consiliul Judeţean Hunedoara domnului Dumitru Hurubă, scriitor, cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani, în octombrie 2004.
Noi, cei trăitori în localitatea natală a scriitorului, comuna SUBCETATE, din judeţul Harghita, ne bucurăm de realizările consăteanului nostru în domeniul literaturii române şi îi urăm ceea ce îşi doreşte dumnealui: „să-i ţină Dumnezeu sănătatea şi puterea de muncă!”
La acest prag existenţial, domnul Dumitru Hurubă ne invită la un adevărat festin, propunându-ne să-i citim ultima carte tipărită în acest an, 2004, „Crime şi strălucire”, apărută la Editura „Călăuza” din Deva.
Este interesant să observăm cum scriitorul, preocupat până în prezent de omul comun, „niciodată proeminent” (Radu Ciobanu), de „o lume cenuşie” (Dorin Murariu), îşi îndreaptă subit atenţia, în această ultimă carte, spre mari personalităţi ale istoriei universale: Ahasverus, Alexandru Macedon, Maria Stuart, Sfântul Pavel şi Socrate.
În prefaţă – „Cuvânt sentimental” – explicativ -, autorul motivează alegerea făcută pentru realizarea microbiografiilor, atât pentru grandoarea acestor personalităţi fascinante, cât mai ales pentru influenţa benefică pe care au avut-o asupra dumnealui: „Apostolul Pavel m-a învăţat şi m-a ajutat să văd cu alţi ochi şi cu altă minte relaţia mea cu Dumnezeu; Alexandru Macedon a sădit în conştiinţa mea gustul victoriilor obţinute cu greu, dar cu atât mai frumoase; Jidovul rătăcitor m-a învăţat că numai speranţa şi simţământul acesteia ne asigură verticalitatea în faţa greutăţilor; Maria Stuart, frumoasa regină martiră a Scoţiei, mi-a educat voinţa şi mi-a dat puterea să rezist şi să renasc ori de câte ori mi s-a părut că sunt la capătul puterilor; suferinţa ei în cei 19 ani de detenţie, a fost pentru mine cea mai extraordinară lecţie de viaţă; de la Socrate am luat înţelepciunea de a privi lumea şi oamenii cu îngăduinţă şi cu dorinţa de a-i face, cu puţinul de care sunt în stare, mai buni şi mai înţelegători unii cu alţii, pentru a şti să se lupte cu ei înşişi, dar şi cu ceilalţi, pentru binele tuturor.”
Tema cărţii, pretenţioasă şi incitantă, este sugerată chiar de titlu: „Crime şi strălucire”. Domnul Dumitru Hurubă urmăreşte parcursul existenţial al unor personalităţi exponenţiale, emblematice pentru epoci şi civilizaţii diferite, destine care pot fi caracterizate succint prin „strălucire”, dar care au avut un finiş nefiresc, dictat de o mână criminală.
Aceste „microbiografii”, cum le numeşte autorul, scrise pe baza unei informaţii exhaustive, au un mesaj educativ, didactic, pentru că în subsidiar se vorbeşte despre invidie, ambiţii, joc de interese, într-un cuvânt despre moralitate şi imoralitate.
Este o carte cu conotaţii istorice, dar „aerul” său nu este unul arhaic, pe care îl respiră cititorul în opera sadoveniană. De fapt, este evident că nu acesta a fost scopul autorului, de a evoca, de a recreea, de a-şi imagina epoci de mult apuse, ci de a-şi clarifica anumite probleme, în primul rând legate de moralitate. Autorul prezintă la început cu detaşare, respectând adevărul scrierilor biografice, apoi, cu implicare, se întreabă, se miră, problematizează, ia atitudine, caută ipoteze, le confruntă, interpretează, conchide. Vorbeşte despre situaţii prin care se pot justifica anumite fapte, întâmplări, comportamente, atitudini, relaţia personalităţilor prezentate cu epoca lor şi apoi concluzionează, judecând din perspectiva secolului nostru, cu vădită ironie. De exemplu: „Era o simplă naivitate specifică spiritelor înalte care cred că lumea se conectează la ideile lor, le asimilează şi sunt în stare să…moară pentru o astfel de cauză. Nici vorbă! Din totdeauna, iar în vremea noastră nu e deloc altfel, inşii piperniciţi în gândire, inculţii şi sicofanţii au trudit cu toată puterea la minimalizarea meritelor celor mai inteligenţi decât ei şi, dacă era posibil, chiar la distrugerea totală a acestui… rău. În cazul de faţă propagatorul răului, dacă nu cumva chiar personificarea acestuia, era însuşi Socrate care, cu ideile sale nocive pentru tineri şi societate în general, trebuia exclus din viaţa cetăţii.” („Moartea lui Socrate – un asasinat politic?”, p. 76) Dumitru Hurubă nu se contopeşte cu epoca prezentată, ci o judecă din perspectiva prezentului nostru, comparaţiile, paralelele fiind evidente, încât „personajele” sale devin contemporanii noştri.
În „Sfântul Pavel – un intrus printre apostoli?”, de exemplu, stilul este oratoric, anunţat de însăşi întrebarea din titlu. Scriitorul recurge deseori la interogaţii retorice, implicându-l şi pe presupusul ascultător: „Dar, de ce să nu admitem şi realitatea că apostolii înşişi erau oameni, nu?”; întrebările le argumentează cu citate din „Biblie”, le dezbate, face afirmaţii logice şi convingătoare, cu bucuria desluşirii adevărului. Prezenţa interjecţiei în interiorul unui enunţ („culmea!”, p. 67) este un indiciu elocvent al implicării afective, al participării directe a autorului la cele relevate.
Şi totuşi, umoristul nu se dezminte, nu iartă: nu poate trece cu vederea peste „prezenţa deloc agreabilă” a apostolului Pavel, chiar dacă în final simte cu smerenie să plece fruntea „în semn de recunoştinţă în memoria celui căruia însăşi Sfânta Scriptură îi asigură un loc aparte (…)” În ciuda problemelor serioase pe care le abordează în ansamblu cartea, notaţiile umoristului, prezente pe alocuri, mai descreţesc fruntea cititorului care trăieşte intense stări emoţionale, contradictorii: Olimpia, mama lui Alexandru Macedon era „o femeie ajunsă pe primul rând de scaune la spectacolul istoriei” sau despre cuceririle împăratului Alexandru Macedon din Asia, din anii 334 – 333, învingându-l pe însuşi suveranul persan, Darius al III-lea, spune că „acesta se pare a fost examenul său de admitere în posteritate.”
Drumul domnului Dumitru Hurubă în literatură este, aşadar, împrevizibil, privind alegerea tematicii şi a modalităţilor de abordare stilistică. Umorist consacrat prin volumele de parodii, versuri şi proze satirice publicate, exersează cu succes, în romanul „Balamucul, dragostea mea…”, „absurdul caragialesc” (Iulia Argint), trece apoi, în ultima lucrare – „Crime şi strălucire” – la stilul sobru şi reverenţios impus de problematica cărţii.
Prof. Doina Dobreanu

CA O FLEANDURĂ, IUBIREA...Editura Eubeea, 2011


Receptarea cărții la Subcetate:

După publicarea a două romane („Cobaii” şi „Evadaţii din Clexane”), un volum de critică literară („Cititorul de iluzii”), un altul de pamflete şi eseuri („Scorpionisme”) şi un volum de teatru („Al II-lea Adam”), Dumitru Hurubă revine la mai vechea sa dragoste: proza scurtă.
Păstrând aceeaşi nuanţare satirico-umoristică în prozele sale, stil care l-a şi consacrat, în noul său volum – CA O FLEANDURĂ, IUBIREA... – apărut în toamna acestui an, Dumitru Hurubă execută un adevărat tur de forţă literar-artistică decupând situaţii, personaje, idei din realitatea imediată. Nu încape îndoială, prozele sale se remarcă pregnant ca fiind ale unui autor în cazul căruia experienţa scrisului, a creionării şi, apoi, a consolidării individuale sau colective a personajelor, nu mai este o problemă. „Desfăşurarea de forţe” în creaţia sa declanşează spontan în mintea cititorului senzaţia de co-participarticipare la un eveniment sau altul. Este vorba de o comunicare autor-cititor reciproc avatajoasă. Cu alte cuvinte, emitentul are calitatea şi, de ce nu?, profesionalismul emitentului care cunoaşte frecvenţa pe care trebuie să-şi omunice mesajul pentru ca receptorul său, cititorul, să se poată cupla la ideatica şi atmosfera textului, a scriiturii în general.
Pline de dinamism, cu dialoguri în care alerteţea şi aerul permanent satirico-umnoritic sunt prezente, prozele din recenta apariţie editorială a lui Dumitru Hurubă, volumul „Ca o fleandură iubirea…”, constituie o lectură agreabilă, relaxantă şi, e de crezut, pe placul cititorului contemporan, grăbit, stresat de probleme de existenţă şi destul de împovărat de tarele traiului într-o societate cu mari probleme social-economice.
Prozele lui Dumitru Hurubă sunt creaţii literar-artistice care, prin factura lor ironico-sarcastică şi, evident, umoristică, încearcă să îndulcească lucrurile cât de cât. Şi, în mare parte, chiar reuşesc. Prof. Doina Dobreanu

BIO-BIBLIOGRAFIE: DUMITRU HURUBĂDEBUT ÎN PRESĂ: mai, 1967, în ziarul “Steaua Roşie” din Tg.-Mureş (versuri).

DEBUT ÎN PRESA LITERARĂ: iunie, 1977, în revista Vatra din Tg.-Mureş (proză scurtă).
COLABORĂRI DE-A LUNGUL ANILOR la revistele: Vatra (Tg.-Mureş), România literară şi Luceafărul (Bucureşti), Orizont şi Orient latin (Timişoara), Transilvania (Sibiu), Ateneu (Bacău), Tribuna (Cluj), Al cincilea anotimp (Oradea), Ardealul literar, Semne-Emia şi Arhipelag (Deva), Provinicia Corvina (Hunedoara), Oglinda literară (Focşani), Banat (Lugoj), Poesis (Satu Mare), Observatorul (Toronto – Canada), Asymetria (Paris, Franţa; red.-şef.Dan Culcer), Agero (Germania), Opinii culturale (Deva) etc.

COLABORĂRI LA REVISTE DE UMOR: Moftul român, Urzica şi Şopârla (Bucureşti); redactor la revista Râsu’lumii (1990-1991, Deva).

ALTE COLABORĂRI: România literară (Cronica TV – rubrică săptămânală); timp de câţiva ani rubrică permanentă de critică literară la ziarul Cuvântul liber (Deva); ziarul Adevărul Harghitei (Miercurea Ciuc); Mesagerul Transilvan (Cluj), redactor la ziarul Glasul Ardealului (Deva); Lumina (Deva); Week-magazin (Deva); Dava (Deva); Călăuza (Deva); Steagul roşu şi Matinal (Petroşani).


COLABORĂRI la TVR Cluj, DEVASAT Deva, Radio Deva, Radio Cluj, Radio Timişoara, Radio Bucureşti.

FONDATOR ŞI REDACTOR ŞEF al revistei Opinii Culturale (Deva, 1995-1999).

REALIZATOR de emisiuni culturale la Radio-Deva, Antena 1 – Deva şi One Tv – Deva.

PREMII:
PREMIUL II, pentru proză, la Concursul „Imn vârstelor de aur”, Tg. Jiu, 1981.
LOCUL I PE ŢARĂ (Proză scurtă) la Festivalul Naţional “Cântarea României”, ediţia 1984.
PREMIUL REVISTEI ATENEU (Bacău), (proză), în cadrul Zilelor “Liviu Rebreanu” – Bistriţa, 1984; preşedintele juriului: Mihai Sin.


MENŢIUNE, la “Gala umorului”, Buşteni, judeţul Prahova (1987), gală organizată de Uniunea Scriitorilor din România.


LOCUL I la Concursul de creaţie literară satirico-umoristică “Mărul de aur”, Bistriţa, 1988; prşedintele juriului: Valentin Silvestru.


PREMIUL “CEA MAI BUNĂ CARTE DE UMOR A ANULUI” pentru volumul de proză scurtă satirico-umoristică Rezervaţia de zăpăciţi, în cadrul “Festivalului de umor “Ion Cănăvoiu”, Tg.-Jiu, 1995; preşedintele juriului: Artistul poporului, Radu Beligan.


DIPLOMĂ, pentru lansarea volumului CARTE DE COLORAT MINTEA, la Salonul editurilor hunedorene 28-29 aprilie 1998 (Inspectoratul pentru cultură al judeţului Hunedoara, Biblioteca „O.Densuşianu – Deva, Reţeaua librăriilor Deva.
DIPLOMĂ DE EXCELENŢĂ, acordată de Consiliul Judeţean Hunedoara, 2004.



LOCUL I la Festivalul Internaţional de Satiră şi Umor “Mărul de aur”, Bistriţa, 2009, ediţia a XXV-a, preşedintele juriului: George Corbu, Secţiunea de concurs Creaţie literară – pentru vol. O antologie de umor românesc, Ed. Eubeea, Timişoara, 2008.



DIPLOMA ŞI PREMIUL „LUDICA MAJOREM” pentru O antologie a Umorului Românesc în cadrul Festivalului Naţional de Umor „Liviu Oros”, Ediţia a IX-a, Deva, preşedinte Cornel Udrea, martie, 2009;


DIPLOMĂ DE EXCELENŢĂ, acordată de Asociaţia culturală „Pro-Isis, Orăştie, 2009.
DIPLOMA „PRIETEN AL BIBLIOTECII”, acordată de Biblioteca judeţeană „Ovid Densuşianu” – Deva, la a 65-a aniversare a zilei de naştere;
PREMIUL DE EXCELENŢĂ, al revistei „Discobolul”, acordat de Consiliul judeţean Alba, 2009;
PREMIUL PENTRU PROZĂ, pentru romanul COBAII, acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara şi Consiliul Judeţean Alba, 2010;
PREMIUL DE EXCELENŢĂ, acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara şi Consiliul Judeţean Alba, 2011.



PREMIUL PENTRU DRAMATURGIE pe anul 2011 pentru „Al II-lea Adam”, acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara și de Consiliul Județean Alba

VOLUME PUBLICATE:

- Debut’86, volum colectiv de debut la Editura Cartea Românească (Bucureşti, 1986);

- Rezervaţia de zăpăciţi (proză satirico-umoristică, Editura Corvin, Deva, 1995);

- Carte de colorat mintea (versuri social-satirico-umoristice, Editura Emia, Colecţia “Scorpion”, Deva, 1998);

- Bună seara, Domnule Mann…(povestiri, Editura Eubeea, Timişoara, 1998);

- Un scorpion pe contrasens (schiţe şi povestiri satirico-umoristice, Editura Corvin, Deva, 1999);

- De vorbă cu… (interviuri, Editura Eubeea, Timişoara, 1999);

- Insomnii binefăcătoare (critică literară, Editura Corvin, Deva, 2000);

- Scuzaţi că ne-am cunoscut (schiţe şi povestiri satirico-umoristice, Editura SigNata, Timişoara, 2001);

- Balamucul, dragostea mea… (roman umoristic, Editura Călăuza, Deva, 2002);

- Cronici TV din vremea zăpăciţilor de tranziţie, Editura Călăuza, 2004;

- Crime şi strălucire (microbiografii ale unor personalităţi istorice: Ahasverus, Apostolul Pavel, Maria Stuart…), Editura Călăuza, 2004;

- Natură vie cu scorpion sentimental (microroman), Editura Emia, 2005, Deva;

- Acolo şezum şi… râsem (Cronici TV publicate în România literară), Editura Corvin, 2006;

- Amanţii gaiţelor cu cap de struţ (roman), Editura Eubeea, 2008;

- Carte de colorat mintea (versuri, ediţie definitivă), Editura Corvin, 2008;

- Cobaii (roman), Editura Eubeea, 2009;

- Cititorul de iluzii (cronici şi recenzii literare), Editura Eubeea;


- Evadaţii din Clexane (roman), Editura Eubeea;

- Scorpionisme (pamflete şi eseuri), Editura Eubeea, 2011;

- Al II-lea Adam, teatru, Editura Eubeea, 2011;

- Ca o fleandură, iubirea (proză scurtă), Editura Eubeea, 2011;

- IAGO – sforărie de lux (roman), Editura Eubeea, 2011.

VOLUME COLECTIVE. În:

- Cine ai fost dumneata, domnule Valentin Silvestru? (Editura Timpul, Reşiţa, 1997);

- Antologia copilăriei (Editura Emia, Deva, 1998);

- Antologia “Umorul Reformei, Reforma Umorului” (Editura Hiparion, Cluj-Napoca, 2001);

- Ţiganiada, noi puncte de vedere (în colab. cu: Doina Bălţat şi Călina Gherga Ciochină), Editura Eubeea, 2008;

- O antologie de umor românesc, (în colab. cu Doina Bălţat), Editura Eubeea, 2008. antologii publicate pe plan judeţean (proză, teatru şi versuri);

VOLUME ÎN PREGĂTIRE- Păcătoşenii (versuri);

- Întoarcerea strict interzisă (roman), titlu provizoriu.

REFERINŢE CRITICE în revistele: România literară (Bucureşti), Vatra (Tg.-Mureş), Orient latin (Timişoara), Tribuna (Cluj-Napoca), Ardealul literar (Deva), Orient latin (Timişoara), Arhipelag (Deva), Provincia corvina (Hunedoara), Transilvania (Sibiu), Agero (Germania), Discobolul (Alba Iulia) ş.a.

Cea mai veche poză. Casa copilăriei. Cu mama

***

SCUZAŢI CĂ NE-AM CUNOSCUT

Este un volum de proză scurtă la care am gândit şi muncit vreo doi ani, el fiind, în esenţă, un fel de antologie de autor. O lectură a cărţii este, de fapt, demonstraţia construcţiei şi re-construcţiei mele ca prozator, ca autor de proză scurtă satirico-umoristică şi prin care am dorit – şi cred că am şi reuşit în mare parte – să aduc în prim-plan personaje cu structuri psihice diferite. În general, am construit situaţii, întâmplări şi momente din viaţa cotidiană, dar, este adevărat, am preluat din realitatea imediată şi astfel de situaţii fără să le transfer în literatură fără a trebui să le modific prea mult, pentru că viaţa oferă cu generozitate extraordinar de multe înfăţişări sociale, economice, politice, administrative etc., adesea de-un comic irezistibil. A fost materia mea primă, iar unde a fost cazul, doar i-am dat, atât cât m-am priceput o turnură comică şi satirică.

ADP, SAU AGENŢIA DUŞILOR CU PLUTA

În acest roman este vorba, de fapt, despre un birou al unei mari firme cu capital mixt – Multinaţionala – în care există şi funcţionează la parametri buni, dar mai ales interesanţi, biroul Aprovizionare-Desfacere-Planificare, tradus în alte cuvinte de către salariaţi în Agenţia Duşilor cu Pluta. Şi, într-adevăr, fără ca acţiunea să fi pierdut legătura cu realitatea, angajaţii din Agenţie se comportă, în mai toate situaţiile, ca nişte inşi nu tocmai normali, adică spun şi acţionează după cum gândesc nu după cum ar trebui, adică am vrut să-i fac pe oameni să fie naturali. Pentru că, se întâmplă, nu-a aşa, să gândim una, să spunem şi chiar să facem alta, adesea chiar împotriva voinţei noastre, pentru a rămâne, cumva în viaţă, ca oameni şi angajaţi… Altfel spus, cred şi sper că am reuşit să redau în acest roman atât angajaţii, ca oameni cu toate ale lor, cât şi atmosfera unui loc de muncă în care, cum spuneam, lucrează cu hărnicie angajaţi care joacă parcă într-o piesă de teatru absurdă, dar condimentată cât de mult s-a putut cu o ţinută care, zic eu, îi asigură romanului calitatea de satirico-umoristic…  

SKEPSIS

Despre această a treia carte, este ceva mai complicat de povestit, fiindcă face parte din două genuri literare oarecum diferite. Ceea ce sigur are în comun, este creaţia poetică. Poemele cuprinse în carte ar merita cuprinderea între ghilimele, apropo de mulţimea de plachete intitulate, direct sau indirect, poeme şi care, de fapt, şi bine ştiut de cititorii mai avizaţi, sunt scrise în vers alb, adică, fără rimă, fără semne de punctuaţie şi, adesea, chiar fără spună mare lucru în mesajul transmis de autor. Desigur, prostii şi aiureli poetice se pot spune şi în vers clasic, în mod evident, dar eu am riscat şi m-am exprimat exclusiv în vers clasic, probabil din instinct ştiind că pot spune aiurelile mai pe înţelesul prezumtivilor cititori, respectiv fără folosirea abuzivă de metafore şi alte figuri de stil, pentru ca apoi să nu mai înţeleagă lumea nimic. Inclusiv eu. Citiţi poeme moderniste, postmoderniste, suprarealiste etc., şi vă veţi convinge. Lăsând gluma la o parte, volumul Skepsis este o nouă carte editată de cunoscuta şi apreciata Editură clujeană Limes cu care colaborez excelent de mulţi ani de zile. Cartea conţine creaţii poetice şi, în realitate, epigrame, adică nu simple catrene şi nişte patru versuri cu un skepsis la sfârşit. Atât poeziile, cât şi epigramele, la urma urmei, formează un întreg, fiindcă sunt adăpostite de acelaşi acoperiş: spiritul satirico-umoristic. Aşa s-a spus, nu m-am inventat eu!