marți, 21 iulie 2015

IN MEMORIAM VASILE AVRAM (1940 – 2002)



          A te naşte, a vieţui, a te despărţi …
Hrăneşte-ţi cititorul cu spirit, care se va schimba în sentiment
Intervenţia mea o deschid cu o dată calendaristică de acum 15 ani: Topliţa, 17 iulie 2000.
La o manifestare culturală prilejuită de Zilele Topliţene care includea şi Programul Zilelor Miron Cristea, întâlnirea cu Vasile Avram s-a soldat  cu un dar spirtual pentru subsemnatul. Creştinismul cosmic – O paradigmă pierdută? – mit şi ortodoxie în tradiţia românească – vedea lumina tiparului la Editura SAECULUM  Sibiu, cu un an înainte, în 1999. Cartea emblemă m-a surprins plăcut şi mi-a devenit, în timp, o adevărată „călăuză” în cercetările şi studiile  mele etnologice şi de artă plastică. M-a bucurat nespus şi sunt mândru până în clipa de faţă pentru dedicaţia făcută de distinsul autor: Vechiului meu prieten Nicolae Bucur, cu nostalgia unui spaţiu şi a unui timp de misterioase sensuri existenţiale, semnează -Vasile Avram.  Topliţa, 17 iulie 2000.
Iată-ne întruniţi la Miercurea-Ciuc, în amfiteatrul Colegiului Naţional   Octavian Goga”, unde a slujit ca dascăl, cu decenii în urmă, distinsa noastră oaspete. În această zi de 17 iulie 2015, care coincide cu evenimentul pomenit acum 15 ani la Topliţa, îl omagiem pe acest PAVEL al sfintelor cuvinte aşezate în atâtea importante scrieri ieşite la lumină şi a manuscriselor care-şi aşteaptă rânduiala.
Avram Vasile acum o lună, pe 17 iunie 2015 ar fi împlinit 75 de ani.   Îi adresăm respectuoasele noastre mulţumiri Doamnei profesoare  Felicia Avram care ne-a facilitat această emoţionantă şi instructivă întâlnire.
Soţia ideală, intelectualul desăvârşit a reuşit în tot acest timp să-l protejeze, să-l binecuvânteze şi să-l facă şi mai cunoscut pe Omul condeiului, în toţi aceşti 13 ani de când soţul îndrăgit şi părintele ideal al celor două fiice, Lia şi Laura, s-a retras spre odihna veşnică la Sfânta Mănăstire Nicula.



Ce poţi spune în puţine şi meşteşugite slove despre un coleg, prieten şi atât de autentic scriitor?
La acest moment” nu pot să spun decât că misiunea artistului, evident a scriitorului, dar şi a celor  care se  îndeletnicesc cu  cititul este
dilatăm clipa. Am impresia  că şi cu acest prilej sufletele noastre devin, fără să ne dăm seama, nişte cetăţi care nu ştiu decât să se apere. Oare de cine şi de ce?  Pentru că, pe scriitori  şi-n vremurile noastre, ar trebui să-i tratăm ca pe nişte prieteni, fie că sunt contemporani cu noi, fie că ne privesc din ceruri, întruchipaţi în îngeri. Ei ne sunt prieteni statornici, ne sunt sfetnici. Cărţile lor pot deveni aproape fiinţe vii şi te aşteaptă să le deschizi. Am constatat deseori că o călătorie” într-o carte devine căutarea spre a afla şi ce nu eşti !
De scrierile lui Vasile Avram, poemele, studiile ştiinţifico-filozofice, religioase, ori piesele de teatru, editate postum, nu te poţi mulţumi după lecturarea lor, doar cu punctul, metaforic vorbind, ai nevoie mereu de-o întrebare !  
La el, prin substanţa sa cosmică, cuvântul devine întemeiere şi durată. Într-un interviu (aprilie,1995) întrebat dacă consideră că destinul omului e legat de cel al culturii? răspunsul vine prompt: Indiscutabil. Numai   prin cultură omul poate exista ca specie. Singurul lucru care-l defineşte pe om este cultura. Cultură înseamnă totalitatea disponibilităţilor spirituale ale omului în relaţie cu ceilalţi oameni, cu transcendenţa. Pledez pentru o autenticitate a ideii de cultură ca sursă a acestor disponibilităţi şi nu a unei manifestări general valabile la un moment dat. Dacă ştim să citim bine în simbolurile culturii populare, vom putea încerca să transcendem relaţia om-cosmos-divinitate.”   
Vasile Avram a fost foarte conştient de sprirtualitatea timpurilor cu care s-a confruntat, întrezărind că vremurile noastre sunt caracterizate de o confuzie monumentală a valorilor. Trăim fenomenul căutării locurilor izolate – în faţa acestei nesiguranţe. Încercarea regăsirii siguranţei pierdute prin diferite forme de fundamentalism religios, conştientizarea acută a nevoii de spiritualitate a oamenilor este tema centrală a destule scrieri, şi îndeosebi în drama neterminată Pavel din volumul de teatru, editat postum, ce poartă genericul Roata stelelor, Ecclesia, 2010.
Omul modern, victimă a teoriilor istorice, trăieşte sub teroarea timpului care-i consumă în fiecare zi câte o bucată de existenţă şi-l face să participe la drame, care nu au alt sens decât acela de a se transforma în istorie. Am simţit şi am trăit relevaţia, ca şi Vasile Avram, că pentru omul satului timpul nu e decât elementul, care face posibilă eternitatea, aşa cum răul face posibil binele în cadrul concepţiei creştine despre viaţă.
Sunt convins, că încă în anii tinereţii Vasile Avram a reflectat la acest aforism: Spre a te vindeca de acţiunea timpului, trebuie să te întorci înapoi, să dai de începutul lumii”  (Mircea Eliade).
La acest ceas memorial nu putem să nu reflectăm la o idee de genul „Religia este un domeniu supra-cultural”?  Răspunsul pertinent şi plin de smerenie îl primim tot de la Vasile Avram: „Religia este un domeniu supra-cultural şi sub-cultural, este o dogmă şi ritual, este un sentiment fără de care nu se poate exista. Ştiinţa nu poate răspunde la toate întrebările fundamentale. Religia poate să răspundă la ele. Ca oameni raţionali trebuie să trecem totul prin filtrul raţiunii, în virtutea faptului că trăim într-o epocă iluministă. În acest moment descoperim divinitatea. Omul nu există prin sine însuşi, se raportează la ceva esenţial - fenomenul religios – o existenţă întru fiinţă în propria ta fiinţă.” (Daniel Săuca, Interviu cu Vasile Avram, Gazeta de duminică, serie nouă, anul II, nr.14 (38), 13-19 aprilie, 1995, p.5)
A scrie o carte este un fenomen tot atât de fatal cum sunt fenomenele mari ale existenţei: naşterile, morţile, seismele sociale”, spunea Marin Preda ( Marin Preda şi actul creaţiei – Consideraţii, 1977). 
Răbdarea a însemnat pentru Vasile Avram conştiinţa propriei valori.
Sincer să fiu n-aş fi crezut, ca publicistul de odinioară de la Informaţia Harghitei (1968-1976, redactor şef al secţiei culturale şi secretar de redacţie), când s-a îndepărtat de meleagurile noastre, plecând la Sibiu, să fi avut în tolba sa atâtea cunoştinţe şi date...cărora în timp s-au adăugat sumedeniile de informaţii, trări şi fapte. Toate acestea datorată minuţioaselor sale cercetări, investigaţii şi studii, valorificate mai apoi în cunoscutele volume şi cărţi de prestigiu.   
Nu voi putea încheia aceste consideraţii fără a nu face referire la mesajul pe care-l poate transmite un autor prin creaţia sa. Prin arta scrisului durerile ies din noi sub formă emoţională, şi personalizate devin mai sugestive şi mai puternice, de multe ori, decât însăşi durerea noastră. Am în faţă un astfel de pasaj care-l caracterizează pe Omul şi Scriitorul Vasile Avram, atât de familiarizat şi erudit cu/de Relaţia Om-Cosmos- Divinitate.
Când mi-e dor de părinţi şi strămoşi vreau să ştiu că le pot lua urma pe firul magic al timpului, pe puntea de sărbători care leagă comunitatea satului de împărăţia cerurilor şi că pot petrece cu ei clipele magice când bolta cerească se despică şi divinitatea îşi revelează spre noi splendorile. Când mă ispiteşte vreun lucru necuvenit, să mă pot aşeza sub ocrotirea Ochiului lui Dumnezeu din icoană. Când mă încearcă vreo suferinţă „insuportabilă”, să o pot compara cu suferinţele Fiului Omului aşa cum le istoriseau din generaţie în generaţie urmaşii martorilor oculari ai răstignirii. Când vreau să ştiu ce e mila, iertarea şi iubirea, să mă gândesc la Maica Sfântă – care uneori să ia, în mod firesc, chipul mamei din copilărie.
Şi ştiu că în schimbul acestor bucurii şi alinări sunt dator să cercetez semnificaţiile esenţiale ale tradiţiei, să-i perpetuez în timp valorile şi să-i sporesc după puterile mele energiile.”
                                                                               
    Dr. Nicolae Bucur