joi, 5 noiembrie 2015

Ioan Dobreanu, SINGURATICUL (roman), 2015

Profesor Ioan Dobreanu

Ioan Dobreanu, Singuraticul, Roman, Edție prefațată de Lucian Strochi, Carte recomandată de Societatea Culturală „Clepsidra”, Editura PapiruS Media, Roman, 2015

Ioan Dobreanu (n. 1937), cu obârșia în localitățile Subcetate, prin tată, și Gălăuțaș, prin mamă, ne uimește cu fiecare carte publicată. Încheindu-și cu onoare misiunea didactică asumată de profesor de limba și literatura română în orașul Roman, se dedică cu acribie scrisului, care devine o preocupare la fel de pasionantă, ispititoare și mistuitoare.
Cărțile sale sunt de factură diferită: memorialistică, jurnal de călătorie, monografie, romane.

1. Prima carte, publicată în 2011, așa cum și titlul său precizează, Pur și simplu memorii, este o carte de amintiri, în care confesiunea se împleteşte armonios cu povestirea, cu descrierea şi dialogul. Eroul principal al cărţii este însuşi autorul care îşi deschide sufletul cu sinceritate, pentru a reface secvenţial traseul său existenţial. Rememorarea este prilej de intensă retrăire emoţională a unor întâmplări sau momente care nu pot fi uitate, care nici nu trebuie uitate şi care merită a fi spuse, putând avea valoare testamentară.
Cartea este rodul unui spirit complex şi efervescent, aplecat deopotrivă spre contemplaţie şi reflexie, al unui om cu un temperament năvalnic, tumultuos, neliniştit, dornic de cunoaştere, curajos şi temerar.
Peregrin neobosit în ţară şi în Europa, profesorul îşi oferă permanent ocazii de a face incursiuni în istorie, literatură, muzică, arte plastice, de a-şi înnobila spiritul şi de a-şi bucura sufletul, înfiorându-se numai la gândul că, spiritual, are posibilitatea de a se întâlni cu geniile universale ale omenirii.
Trăieşte plenar realităţile epocilor pe care le-a traversat şi remarcă schimbările vremurilor şi implicaţiile istorice, politice, sociale şi culturale ale acestora, apoi filtrează totul, cu un acut spirit de observaţie şi analiză, şi, cu o implicare emoţională constantă, face notaţii succinte, mergând spre esenţe, într-un limbaj simplu. La toate acestea se adaugă ritmul dinamic al confesiunii şi plăcerea de a povesti, ceea ce face ca împreună, conţinut şi formă de prezentare, să capteze interesul şi atenţia cititorului.

 

2. Însemnări dintr-o călătorie în Spania, Editura PapiruS Media, Roman, 2013, este jurnalul de călătorie al autorului, scris în urma periplului iberic, în septembrie 2005.

3. Romanul Mărturisirea (Roman, 2013) este a doua carte a D-lui profesor Ioan Dobreanu.
În ceea ce privește construcția romanului, putem vorbi despre „o poveste în poveste” sau despre „o poveste în ramă”. „Rama” este pretextul literar pentru a ne introduce în povestea propriu-zisă: jurnalul biografic al lui Bogadan Vidrașcu.
Citind cartea, nu pot rămâne neobservate: sfătoșenia sadoveniană în povestire, descrierile laborioase, firescul dialogului, care conferă narațiunii naturalețe, vioiciune și autenticitate, ca și complexitatea personajului principal.
Bogdan Vidrașcu, personajul principal, face parte din familia spirituală a lui Victor Petrini, personajul lui Marin Preda din romanul Cel mai iubit dintre pământeni, personaj chinuit de frământări interioare: întrebări, analize, îndoieli. Ioan Dobreanu completează în mod fericit galeria personajelor din literatura română a secolului al XX-lea, reprezentând tipul intelectualului, de astă dată cu unul originar într-un sat de pe valea Superioară a Mureșului.



4. Gălăuțașul și gălăuțenii de altădată (Editura PIM, 2014) este un omagiu adus de Ioan Dobreanu înaintașilor săi de care se simte mândru: „Aici, la munte, energia s-a păstrat viguroasă şi dârză, caracterul este energic şi se poate citi pe chipul ardeleanului o izbucnire adâncă (…)
Oameni dârzi ai muntelui, ei au folosit adesea viclenia şi dibăcia, dovedind inteligenţă, energie şi voinţă. Spiritul vioi şi mintea pătrunzătoare trădează o obârşie nobilă de esenţă superioară. La acestea adăugăm talentul batjocoritor, mânuind o satiră care dovedeşte încă o dată înţelepciunea sufletului.”
Prin dialogurile vii, această carte de evocare monografică este și o carte de atmosferă, înfățișând omul de la munte ca „specimen uman în sute de iposteze”, cum ar spune George Călinescu.
La începutul cărții despre localitatea Gălăuțaș și locuitorii ei, autorul reafirmă scopul demersului său, născut din același crez: „pentru a lăsa gălăuţenilor câteva crâmpeie din epopeea înaintaşilor”.
„De unde venim și încotro ne ducem?”se întreabă autorul în Cuvântul înainte al cărții dedicate satului natal și locuitorilor ei, cu predilecție părinților, Alexandru și Paraschiva. Este o întrebare pe care o simțim ca un laitmotiv al cărții din moment ce autorul se întoarce obsesiv la obârșii în căutarea rădăcinilor.


5. Singuraticul este al doilea roman scris de Ioan Dobreanu, publicat în acest an, 2015. Este un roman tulburător, care poate fi parcurs cu plăcere de cititori cu gusturi diferite, în sensul că armonizează elemente ale romanului psihologic, de atmosferă și de iubire, citadin și rural, romantic, realist și istoric, dar și științifico-fantastic sau senzațional. Poate și din acest punct de vedere, Lucian Strochi îl consideră „o carte curioasă”, „o carte stranie”, iar pe autor, „romancierul singuratic”.
Romanul urmărește, timp de un secol, cronica unei familii, cu un complicat arbore genealogic, începând din anul 1910 și până în zilele noastre, o familie în care cinci-șase generații la rând sunt urmărite de un blestem, vindecat, în cele din urmă, printr-o acțiune caritabilă.
Protagoniștii sunt cupluri ideale aparținând aceleiași familii: contele Meran și bucovineanca Elena, Iulia, fiica acestora, și ofițerul Sever Pop (ucis în al Doilea Război Mondial), apoi văduva Iulia și avocatul Tavi Mureșan, Sabina, fiica Iuliei, și Demian Dornescu, Doru și Cristina. Spirite elevate, cu gusturi rafinate, admiratori ai artelor și ai călătoriilor, ai frumuseții umane - fizice, sufletești și de caracter -, fascinați de farmecul naturii, ei înșiși sunt aureolați de o frumusețe morală pură, cultivând sentimente statornice de iubire, fidelitate, loialitate, altruism.
„Părul ei negru și bogat parcă izvorăște din noapte, conturând frumusețea stranie a chipului său. Din ochii ei verzi ca două pietre de smarald, străjuiți de sprâncene frumos arcuite, plecau parcă fulgere, dând impresia că ele pătrund mai departe, mai adânc. (…) Umerii rotunzi, mâinile atât de frumoase, coapsele, sânii feciorelnici, totul părea că s-a născut sub dalta unui demiurg, care apoi a suflat asupra ei viață. Râdea cu toți dinții ei albi și cu ochii plini de viață primitivă. Călcând pe o pajiște înflorită ca o altă Diană, nu puteai să ți-o imaginezi altfel decât sărutând cu tălpile florile. O încântare plină de neliniște, un zâmbet al formelor, aceasta era Sabina.” (p. 212)
Mediul în care se mișcă personajele este preponderent citadin (Iași, Vatra Dornei, Cernăuți, Viena); cel rural este reprezentat de localitatea montană Bilbor, din prejma Munților Călimani.
„… o liniște se așternu pe tot drumul până la Bilbor. Mașina înainta greu prin drumul acela cu atâtea gropi. Departe, munții se zăreau albaștri în zare, iar în apropiere pădurea păstra o liniște solemnă, Așa sunt pădurile de brazi, nu se zbuciumă ca cele de foioase. Când treci prin ele parcă respiri solemnitatea unui templu.” (p. 194)
Singuraticul este „un roman al tăcerilor expresive, al privirilor albastre și adânci, blânde sau tăioase”, este o carte „ce are o solemnitate de fluviu și o adâncime de codru străvechi” (Lucian Strochi).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu