CARTEA ZORENIULUI, Coordonatori: Simion Adam și Valentin Marica

Editura Codruța-Cezara Marica, Colecția Via lucis, 2016, 350 p.

Subintitulată Eseu despre binecuvântarea unui sat bistrițean, Cartea Zoreniului este monografia unui sat aparținând localității Sânmihaiu de Câmpie, din județul Bistrița- Năsăud – chintesență de istorie, etnografie, spiritualitate. Este o monografie științifică și lirică, în egală măsură, o lucrare unică, în care documentația științifică riguroasă coexistă cu „documentele emoțiilor”, cu „zefirul aducerilor-aminte” ale celor trăitori în sat. La realizarea cărții au contribuit multe și felurite forțe, sub coordonarea atentă a profesorilor Simion Adam și Valentin Marica.

Se vrea a fi, și este, cartea întoarcerii în sat, deoarece „tot ce ne aparține mai deplin și este crescut mai viu în sat se află” (Ernest Bernea), deoarece „aici se vindecă setea de mântuire”, aici este locul în care casele devin schituri și frunțile oamenilor, înfiate în veșnicie, catapetesme, vestind cântarea cea nouă”. (Valentin Marica)

Zoreniul e satul care poartă în numele lui lumina, așa cum Lancrămul lui Blaga poartă în numele său lacrima. Și Zoreniul este satul cu „rânduială, sămânță și rod, răbdare, taină și speranță” (V.M.)

Pe coperta principală a cărții avem imaginea stului Zoreni, un „Sat mic, cât e un deal şi-o vale,/ Dar cât e câmpia lui Dumnezeu.” (V. Marica, Poveste), traversat de DJ 151, care leagă municipiul Bistrița de orașul Luduș, cu ramificații în Sărmășel spre Târgu-Mureș și Cluj-Napoca, cu biserică falnică în centru, în jurul căreia sunt orânduite casele și gospodăriile celor 110 de familii cu 170 de suflete. Satul Zoreni, tot mai împuținat, este unul bogat, „cu amintiri și binecuvântare dumnezeiască, mergând spre zilele ce vin cu fruntea înseninată și pașii drepți”. (Pr. Paroh Petru Georgiță – Peica)

Cuvântul înainte: Satul Zoreni, în sacra ardere de sine, este semnat de Prof. Dr. Valentin Marica, fiu al satului Zoreni.

În capitolul II, Întâmpiări, își dau girul pentru publicarea cărții și pentru înălțarea Monumentului Țăranului Român în satul Zoreni: Prefectul Ioan Țintean, Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud Radu Moldovan, Primarul comunei Sânmihaiu de Câmpie Ioan Mate, Pr. Paroh Petru Georgiță – Peica, prof. Valentin Marica.

Capitolul III, Zoreni, istorie și viață, este scris de profesorii Simion Adam (condiții geologice, climatice, hidrologice, solurile, vegetația și flora, sănătate, școala, cultura, arta, biserica), Dana Rus ( istorie) și Elvira Marica (etnografie și folclor).

Felicitări domnilor profesori, în special doamnei Dana Rus pentru abordarea subcapitolelor privitoare la istoria satului Zoreni, devenirea sa fiind analizată în contextul mai larg al zonei Bistrița-Năsăud, respectiv al Transilvaniei, ca reflex al marilor schimbări politice, economice, sociale, începând din neolitic și până în prezent, bazându-se pe o elocventă documentare arheologică, îndeosebi pentru perioada anterioară anului 1329, prima atestare a satului, și o riguroasă documentare științifică, pentru ultimele șase secole.

Pozele, fără a fi numeroase, ilustrează simbolic trecutul și prezentul acestei așezări, momente din viața satului, specificul etnografic.

Simboluri de prim rang sunt Crucea și biserica, simboluri ale credinței, apoi frasinul din „Țântirim”, simbol al dăinuirii. Cartea se deschide cu imaginea Crucii – Reverența luminii - din Dealul Zoreniului. Binecuvântați de această cruce, pătrundem în universul cărții, la fel ca în atmosfera romanului Ion, de Liviu Rebreanu.

Pe ultima copertă a cărții aflăm Biserica Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril din satul Sălcuța, o bisericuță din lemn datând din secolul al XVII-lea, cu altarul pictat în 1779, iar naosul și pronaosul pictat în 1788.

Fotografiile sunt bine alese, unele cu vădită valoare etnografică (portul, locuința și gospodăria, personalități). Sunt folosite cu parcimonie, căci fundamental rămâne în carte Cuvântul. Nimic de prisos. Și totuși, ele exprimă o lume, un univers de viață. Privind fotografia cu Susana Marica și fiica Maria (1957, p. 19), a familiei Toader și Ana Mânecan (p. 20) sau fotografia unor tineri (p. 175), observăm frumusețea portului românesc al zonei, dar și îngemănarea motivelor geometrice cusute pe ii cu cele de pe covoarele din fundal, podoabe ale interiorului casei țărănești. Alte fotografii - Casa Marica Ilie (p.101, 163) și Casa lui Mureșan Ionică (p. 102) - ilustrează arhitectura casei tradiționale din lemn, de formă dreprunghiulară, cu târnaț în față.

Reținem câteva din titlurile mărturisirilor din capitolul IV, Zefirul aducerilor-aminte sau Satul Zoreni povestit de ai lui: Satul copilăriei mele, În casa veche cu pridvor, Gânduri nespuse, Satul cu nume de zori, Locul natal și casa părintească rămân în sufletul meu, Retrăind o poveste, Zoreni – cuibul visurilor, A fost odată!, La Zoreni, casele se roagă să nu le uităm etc.

Capitolul V. În plaiul zoririlor. La Zoreni, în căutarea scriitorului Valentin Marica. Un reporataj de Pr. Dr. Silviu Negruțiu.

Capitolul VI: Din Poemele Zoreniului sau Absidă pentru ziua a treia – Valentin Marica

Capitolul VII. Cuvinte de scris pe soclul Monumentului Țăranului Român din Zoreni, cu: Nicolae Băciuț, Vasile Chiorean, Alexandra Belciug, Maria Borzan, Ioan Lăcătușu, Vasile Bota, Meniuț Maximinian, Melania Cuc, Florin Bengean, Rodica Brândaș, Lorinczi Francisc-Mihai, Daniela Cecilia Bogdan, Timoftei Găurean, Maria Daniela Pănăzan, Doina Dobreanu.

Reverberantul cânt al obârșiei

Domnului Valentin Marica

Despre satul românesc și țăranul român s-a scris mult, iar unii dintre scriitorii noștri le-au înălțat monumente întru recunoștință prin discursurile lor de recepție în Academia Română: Mihail Sadoveanu în Poezia populară (1923), Liviu Rebreanu în Laudă țăranului român (1940) și Lucian Blaga în Elogiul satului românesc.

Încep prin a reaminti mărturisirea de credință a scriitorului moldovean: „poporul este părintele meu literar”, „trecutul pulsează în mine ca un sânge al celor dispăruți”, „mă simt ca un stejar, cu mii și mii de rădăcini înfipte în pământul neamului meu… De la aceste fermecate izvoare de apă-vie cată să se adape toți cei care cântă și se simt ai acestui popor și ai acestui pământ.”

Pentru Lucian Blaga, satul şi folclorul reprezintă expresia sensibilităţii colective ancestrale, sunt elementele de referinţă pentru a defini în trilogia culturii „matca stilistică” a neamului românesc şi a o releva în poeziile sale.

„Copilă, pune-ţi mâinile pe genunchii mei./ Eu cred că veşnicia s-a născut la sat./ Aici orice gând e mai încet,/ şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,/ ca şi cum nu şi-ar bate în piept,/ ci adânc în pământ undeva”. (Sufletul satului) Nimeni în afară de Blaga nu a formulat atât de convingător ideea că „veşnicia s-a născut la sat”. Satul lui Blaga este ca o fiinţă vie, are suflet care poate fi perceput prin simţurile noastre: „Uite, e seară./ Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi,/ ca un miros sfios de iarbă tăiată,/ ca o cădere de fum din streşini de paie,/ ca un joc de iezi pe morminte înalte”. (Sufletul satului) În viziunea lui Blaga, există o armonizare între ritmul vital al satului cu cel cosmic, a cărui durată este eternitatea.

În satul poetic blagian, veşnicia este asigurată de valori durabile. Blaga este interesat de satul permanenţelor sufleteşti ale neamului: „din satul românesc au izvorât valori spirituale, care, de-a lungul timpului, s-au fixat într-o matrice şi au impus un popor. Când Blaga spune, într-o formulare de rezonanţa unei sentinţe: Eu cred că veşnicia s-a născut la sat, el are în vedere durata eternă a unor atribute umane (vectori stilistici) dintr-un anume spaţiu rural[1].”

Valentin Marica, al cărui precursor pe tărân poetic și filosofic este Lucian Blaga, simte același impuls interior al întoarcerii în satul originilor sale - Zoreni din câmpia transilvană -, Edenul său terestru, unde își regăsește liniştea sufletească, trăind plenar, și el, sentimentul eternităţii.

Volumul Absidă pentru ziua a treia. Poemele Zoreniului (2010), cuprinde versuri care, după mărturisirea poetului, sunt „ţesături de cer din reîntoarcerea mea la fiorul dintâi”; sunt expresia chemărilor satului natal și ale unor perpetue întoarceri. Poezia Poveste, care prefaţează volumul, este o poveste lirică despre geneza acestui „sat mic, cât e un deal şi-o vale”.

Pentru Lucian Blaga, elementele de pastel din poezia Izvorul sunt pretext pentru reflecţie filozofică: în contrast cu marile schimbări pe care le cunoaşte omenirea în devenirea ei istorică, în contrast cu trecerea rând pe rând a generaţiilor în neant, ceea ce rămâne întru veşnicie sunt natura şi satul, natura simbolizată în aceste versuri prin izvorul firav din Lancrăm, element de confluenţă al realităţii cu legenda şi mitul.

„Împărăţii s-au prăbuşit./ Războaie mari ne-au pustiit. Numai în Lancrăm sub răzor/ rămas-a firav un izvor.// Păduri s-au stins. Şi rând pe rând/ oameni în umbră s-au retras/ veşminte de pământ luând. Dar şipotul, el a rămas.// De-a lungul anilor în şir/ de câte ori în sat mă-ntorc,/ mă duc să-l văd. E ca un fir/ pe care Parcele îl torc .”( Izvorul)

Veșnicia s-a născut la sat! Țăranul, al cărui nume vine de la terra, ne-a purtat neamul prin istorie, i-a asigurat dăinuirea și identitatea, ne-a păstrat limba.

„Neschimbat e numai satul” conchidea Lucian Blaga în poezia Întoarcere, asemenea lui Dumnezeu. Dar, trăim vremuri schimbătoare, de rătăcire pe drumul întortocheat al globalizării, al pierderii identităților naționale.[2] Avem nevoie să recunoaștem adevăratele valori ale neamului nostru: satul, ca reper fundamental, cultura tradițională, familia, legătura cu divinitatea. E nevoie să atragem atenția asupra satului românesc, să-i redescoperim frumusețile și resursele sale de primenire spirituală, să dorim să revitalizăm cultura națională

Aș considera Monumentul Țăranului Român, pe care intenționați să-l ridicați în satul natal, Domnule Valentin Marica, nu doar un imn de slavă închinat țăranului român de aici și pretutindeni, ci și poemul dăltuit în granit, alăturat poemelor de cuvinte închinate Zoreniului: „E-n pământ şi e în stele/ Cumpăna fântânii mele”.

Doina Dobreanu

[1] Vasile Fanache, Chipuri tăcute ale veşniciei în lirica lui Blaga, Editura Dacia, Colecţia Universitaria, Seria Philologica, Cluj-Napoca, 2003, p. 114

[2] Laborioasa construcție a secolului 19 care a dat coeziune și sens statelor naționale a fost introdusă în baia de acizi a demitizării și deconstrucției, pentru a se putea înălța pe terenul pustiit un alt edificiu, dictatura mondială a proletariatului, ieri, sau satul planetar, azi... Satanizarea noțiunii de națiune, naționalitate, naționalism de către internaționalismul proletar sau de către political correctness, chiar dacă are scopuri diferite, se manifestă cu aceeași violență și are aceleași victime: tradiția, mândria moștenirii din bătrâni și solidaritatea cu cei din neamul tău, neamul însemnând în același timp popor, dar și familie ", a spus Blandiana.