După surpriza apariției volumului Fragilitate – Cuvinte pe verticală (2016),
„o fereastă spre viața sa, dezvăluindu-ne concepții, trăiri, eșecuri,
nemulțumiri, pe alocuri revoltă de cetățean onest și bun român ce-și iubește
neamul, țata și tradițiile” (Dorina Stoica, Bârlad), iată că, la scurtă vreme,
în același an, 2016, Ion N. Oprea, ne dăruiește o nouă carte, scrisă în aceeași
manieră: Trăiri, eseuri pe verticală.
Ultima carte este prefațată, cu autoritatea
cititorului avizat, de Gheorghe A. Stroia. Titlul ales cuvântului înainte este: TRĂIRI,
eseuri pe verticală sau… un alt mod de a conjuga REALITATEA. Gheorghe
Stroia remarcă nu doar „mesajul clar, concret legat de nevoile, neajunsurile,
problemele și neputințele unei societăți bolnave de mărire și putere, cu o sete
acidă pentru înavuțirea unora, în detrimentul altora, de desființare a
identității naționale, într-un proces de globalizare tot mai acerb”, ci și
„stilul său versatil, ferm, uneori acid”, prin care INO face dovada unui
„militantism activ (…) pus în slujba idealurilor de democrație, a libertății de
cuvânt” a cetățenilor.
Exegetul își exprimă solidaritatea „cu modul de a
gândi și de a activa al jurnalismului ieșean”, solidaritate care ar trebui să
fie a întregului popor.
Este o carte, la fel ca și precedentele cuvinte pe verticală, pe care scriitorul nu o numește, totuși, de poezii, dar
se explică la un moment dat:
„Am
încercat o anume scriere pe verticală,
cum e moda momentului,
dar cine are nevoie de experimente,
cu teme curente,
nu-i timpul lor, acum ar trebui
o proză sau poezie socială
cu nerv puternic și
Glas energic” (Să cutremure, p. 55.)
Cuvintele
pe verticală atestă însăși
atitudinea sa de Om vertical, de artist – cetățean, „paznic la porțile țării”:
„Dar,
eu,
simplu învățăcel de școală veche-veche,
devenind un fel de scriitor,
rămân paznicul
și celei recente,
îndemnând, în cărțile mele, să nu fie uitată,
nicicând
istoria patriei mele,
cu
bunele și relele ei.” (p. 167)
Octogenarul Ion N. Oprea consideră că, la vârsta
sa, singura modalitate de a lua atitudine este scrisul. „Trăiesc mai mult în
casă,/ Scriu și citesc”, mărturisește Domnia Sa, „iar scrisul îmi este un dat
extraordinar/ și bizar…/în tovărășia lui am lângă mine o lume” (Scriu, p. 48)
Crezul său
de artist-cetățean îl exprimă în poezia Cred:
„Cred într-o forță salvatoare a lumii,
cred că omenirea va depăși răul de astăzi
și pe cel de mâine,
că se va ajunge
la o deschidere spre orizontul lumină” (p.49)
Trăiri,
eseuri pe verticală este o carte –
sinteză lirică a stării de fapt prin care trece România, respectiv Uniunea
Europeană, expresie a neliniștilor tuturor.
Este o carte – manifest, o carte – avertisment
pentru răul ce bântuie lumea.
Titlurile textelor sunt sugestive, iar imaginile
sunt edificatoare, îndemnând la meditație.
Ritmul exponerii - sacadat, alert, uneori nervos,
alteori ironic, sarcastic – este susținut de mijloace literare precum
enumerațiile nominale sau verbale, interogațiile retorice:
„Am privit
chipul oamenilor tineri,
frumoși…
dar arși,
contorsionați,
topiți,
ca lumânările,
lumânările aprinse,
pelerinajele,
imputările,
bănuielile,
interpretările,
acuzările,
chemările la judecată” (Victimele, p.74)
„scriu
despre ele (cărțile),
Să uit de rele,
să simt și să știu
că încă sunt viu” (Oaspete, p. 59)
„Cum să mă transform că nu-nțeleg nimic,
că nu aud și nu văd ceva nimicitor,
înjositor, îngrozitor,
alarmant,
disperant
cum aș putea să nu mai fiu?” (Impresionați, p. 54)
Demersul liric se încheie pe un ton optimist,
încrezător în „fantastica sa capacitate” a continentului nostru „de a renaște/
ca pasărea Phoenix, /din propria cenușă”:
„Iar Europa,
o Veche istorie,
mereu în mișcare,
va dăinui și mâine!” (Soarta, p. 314)
„Naturalețea stilului, simplitatea bătrânească a
spunerii conferă volumului un profund sentiment de autenticitate a trăirii.”
(Conf. Univ. dr. Doina Butiurcă, Târgu-Mureș)
Doina Dobreanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu