luni, 18 septembrie 2017

Conceptul de frumos – o manifestare estetică şi filosofică


Cosmina Marcela Oltean

Frumosul este un concept cu o evoluţie proprie care, inevitabil, şi-a schimbat înţelesul pe parcursul acestei evoluţii. Frumosul antic diferă de frumosul din modernitate, dar şi mai mult de ceea ce înţelegem noi azi prin frumos. Filosofia a dat fiinţă unei ramuri care studiază principiile generale ale artei şi frumosului, şi anume estetica, termen ce desemnează senzaţiile şi percepţiile. Estetica, un studiu al artei şi frumosului, este totodată o scenă a punctelor conflictuale, pe care evoluează teoriile despre frumos ale unor filosofi precum Platon, Aristotel, Kant, Hegel şi alţii. 
*
Platon, cel care a dat cadrul general al esteticii şi autorul celebrei triade Adevăr-Bine-Frumos, aprecia frumuseţea adevărului şi a binelui mai mult decât frumuseţea estetică. În concepţia lui Platon oamenii trebuie să se ghideze după principii etice pentru a avea contact cu Ideea de Bine. Frumosul, asociat înţelepciunii, virtuţii şi faptelor mari, este relativ şi este o consecinţă a admirării lucrurilor bune. Pentru Platon existau două lumi: una sensibilă, a materiei şi alta suprasensibilă, a Ideilor. În lumea Ideilor trăiesc lucrurile perfecte, eterne, nesupuse timpului, iar frumosul este o Idee. Ceea ce vedem nu e frumosul sau binele, ci un lucru frumos sau un lucru bun. Platon considera frumos ceva diferit faţă de ceea ce înţelegem noi azi. Astfel formele, culorile şi muzica sunt doar fragmente din sfera largă a frumosului în care intră nu doar obiecte fizice, cum am fi tentaţi sa credem, ci şi psihologice, sociale, caractere, virtuţi şi adevăruri. Astfel frumos devine orice provoacă admiraţie. Platon contura o teorie idealistă a frumosului şi considera că viaţa merită trăită pentru a contempla frumuseţea.  
Deseori, mai ales azi, frumosul se confundă cu exemplul, dar Platon ne asigură că noi nu am luat niciodată contact cu Frumosul în sine, cu Binele sau Adevărul autentic, ci doar cu un lucru frumos, cu o formă a binelui sau adevărului. Noi nu avem capacitatea de a înţelege pe deplin aceste concepte şi le recunoştem în realitate în funcţie de experienţele şi cunoştinţele noastre, deseori lacunare. Să spunem că ceva este frumos poate deveni o afirmaţie banală şi superficială pentru că de multe ori nu vedem profunzimea conceptului.
Pentru Platon, arta are o funcţie educativă, ţine mai mult de meşteşug şi este o natură modificată, adaptată folosului omului. Platon vorbeşte separat despre arte care păstrează proporţiile şi culorile lucrurilor şi arte care le modifică, creând iluzii. Funcţia artei stă în abandonarea iluzionismului prin realizarea utilităţii morale, credea el. Frumosul, proprietate a realităţii, este o consecinţă a admirării lucrurilor bune, este transcendent şi inteligibil, nu sensibil. Considerăm frumos tot ceea ce ne sensibilizează într-un fel şi corespunde aşteptărilor noastre.
Aristotel preia şi dezvoltă teoriile lui Platon. Prin comparaţie, la Aristotel arta are un înţeles mai extins, e determinată de raţiune, cunoaştere şi înseamnă producere conştientă. Urmaşul lui Platon introduce încă un concept determinant, cel de chatarsis, conform căruia scopul artei e cel de a purifica emoţiile şi de a contribui la perfecţiunea morală. Aristotel defineşte scopul artei ca fiind determinat de mimesis şi chatarsis. Arta, dar al armoniei şi ritmului, e văzută autonom în raport cu legile morale şi naturale. Adevărul artistic e diferit de adevărul cognitiv. Pentru Aristotel, frumos e ceea ce e valoros în sine. Valoarea frumosului e intrinsecă, multiplă şi variabilă. Scopul artei la Aristotel este de a provoca plăcere intelectuală şi senzorială rezultată din recunoaşterea similitudinii cu realitatea.
*
În estetica medievală sentimentul sublimului rezultă din contemplarea frumosului transcendent. Estetica bizantină cultivă o atitudine religioasă dualistă faţă de lume şi vorbeşte despre o lume divină şi una terestră. Arta bizantină era mistică şi simbolică. Frumosul e atât fizic cât şi spiritual, iar conceptul, pus în relaţie cu conceptul de bine, înseamnă armonie, claritate şi toate atributele acestuia sunt divine.
*
În estetica Renaşterii importantă este culoarea pură, iar lumina este echivalentă divinităţii. Se reiau idei din estetica lui Platon şi îşi face intrarea Umanismul.
Pentru Alberti, cel care a pus bazele perspectivei artistice, tabloul era ca o fereastră deschisă către lume, iar frumosul însemna perfecţiune formală. Forma este o construcţie subiectivă, iar lumea e prezentată subiectiv.
În estetica lui Leonardo da Vinci arta devine filosofie şi serveşte la cunoaşterea lumii. Leonardo încerca să demonstreze că pictura este o artă liberă. În concepţia lui, artistul nu reflectă pur şi simplu lucrurile ci dobândeşte o cunoaştere a lor. Arta, asemeni ştiinţei, reproduce şi cunoaşte realitatea, considera Leonardo.
*
În modernitate, estetica devine o teorie a sensibilităţii, o aură a operei, iar obiectul disciplinei e experienţa estetică. Estetica modernă se învârte în jurul formalismului, în cadrul căruia ceea ce este cel mai important în artă devine forma.
Kant, în cadrul filosofiei sale, vorbeşte despre trei tipuri de judecăţi care ne guvernează raţiunea: judecăţi cognitive, care se referă la cunoaşterea pură, judecăţi morale şi judecăţi estetice, care se referă la o cunoaştere a lumii prin intermediul simţurilor, aşadar o cunoaştere mijlocită de artă. Kant discută în principal despre două tipuri de judecăţi estetice: frumos şi sublim. Pentru Kant, frumosul este facultatea de a judeca un obiect cu ajutorul unei plăceri sau neplăceri dezinteresate faţă de acel obiect. Kant e de părere că plăcerea estetică este universală, nu se întemeiază logic pe concept, ci pe sentiment, iar prin asta este subiectivă. Frumosul este o finalitate fără scop, credea Kant, şi e ceva ce place universal. Despre sublim, el crede că depăşeşte facultatea noastră subiectivă, este copleşitor pentru că în faţa sublimului avem un profund sentiment de inferioritate. Sublimul, ca şi frumosul, nu se află în obiectul pe care îl socotim astfel, ci în mintea celui care judecă şi este modul în care devenim conştienţi de limitele umane, considera Kant. Frumosul, subiectiv şi universal comunicabil, se găseşte în natură, iar arta e concepută şi judecată în funcţie de natura care a produs-o. Platon credea că sublime sunt doar Ideile, pentru că acestea nu pot fi reprezentate.
Pentru Nietzsche, frumosul e frumos pentru că e trecător, nu e etern, iar noi suntem conştienţi de asta.
Pentru Hegel, frumosul aduce în discuţie importanţa libertăţii imaginaţiei şi solicită unitatea dintre real şi metafizic. Hegel considera producţia artistică o activitate spirituală. El propune înţelegerea frumosului ca unitate a conţinutului şi formei operei. Opera de artă, creată pentru simţuri şi sentimente umane, devine superioară naturii pentru că înfăţişează idealuri divine. Dincolo de a imita natura, scopul artei e cel de a trezi sentimente, de a ne deternima să reflectăm la diversitatea conţinuturilor vieţii. Hegel conturează în scrierile sale o entitate abstractă pe care o numeşte Spiritul Absolut şi care e forma ce înglobează toate conţinuturile posibile ale expresiei artistice, filosofice şi religioase. Spiritual Absolut este chiar forma divinităţii manifestată în artă, religie şi filosofie.
*

Hegel mai este cunoscut şi pentru enunţul său despre moartea artei. Încă de pe atunci, Hegel şi apoi alţii vorbeau despre sfârşitul artei, despre faptul că arta şi-a atins demult apogeul şi aparţine trecutului. Tema morţii artei a fost mult dezbătută din modernitate încoace, sub diferite aspecte şi este încă o temă actuală, dar şi foarte controversată. Dar sentimentul că totul în artă a fost spus deja i-a încercat pe mulţi artişti şi teoreticieni ai artei secole la rând, acutizându-se în contemporaneitate, însă timpul a demonstrat mereu că lucrurile sunt departe de a sta astfel. Cum s-ar putea sfârşi arta atâta timp cât mai există pe lume imaginaţie şi creativitate umană? Cum s-ar putea sfârşi arta câtă vreme fiinţa umană nu va înceta să simtă nevoia de frumos? Aşa cum arăta Kant şi nu numai el, arta nu are nici o utilitate, ea nu este indispensabilă vieţii şi totuşi pe parcusul întregii noastre existenţe tânjim după frumos şi facem toate alegerile în funcţie de acest criteriu. 

duminică, 10 septembrie 2017

Leonardo da Vinci – omul universal la graniţa dintre artă şi ştiinţă


Cosmina Marcela OLTEAN

Expoziţia Maşinile lui Leonardo da Vinci

Pe 28 martie 2017 s-a deschis, la Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii Ştefan Procopiu din cadrul Complexului Muzeal Naţional Moldova, expoziţia Maşinile lui Leonardo da Vinci. Proiectul, fără precedent în ţara noastră, s-a concretizat din iniţiativa Ambasadoarei Poloniei la Bucureşti, în colaborare cu societatea ARANEUS din Polonia. Expoziţia, gândită în scop educativ, aduce în mediul autohton o serie de invenţii ale artistului şi omului de ştiinţă Leonardo da Vinci. Exponatele se pliază unor aplicaţii practice, iar publicul este invitat să interacţioneze direct cu acestea pentru a înţelege mai bine datele din fizică şi mecanică. Machetele proiectelor tehnice au fost realizate de Giorgio Ollansci y Tonfer în 2008 la Barcelona. Acestea sunt completate în expoziţie de replici are unor picturi celebre precum Mona Lisa, Dama cu hermina, Buna Vestire, Madona între stânci, Madona cu garoafă sau Cina cea de taină. În ansamblu, expoziţia reflectă cercetarea şi înţelegerea naturii umane de către marele maestru renascentist. Proiectul expoziţional se adresează publicului larg, de toate vârstele, pasionaţilor de artă, mecanică, aeronautică, tehnică militară şi explorare subacvatică. Fiecare vizitator mai poate învăţa ceva ce nu ştia. Expoziţia rămâne deschisă până la 20 ianuarie 2018.  


Leonardo – omul Renaşterii
Punct de reper al Renaşterii italiene, Leonardo di ser Piero da Vinci este cunoscut pentru vasta activitate intelectuală din domenii precum pictura, sculptura, arhitectura, muzica, matematica, literatura, ingineria, anatomia, geologia, astronomia, botanica, istoria şi cartografia. Numeroşi istorici îl numesc primul exemplu de geniu universal sau omul Renaşterii, un om de o curiozitate neclintită cu o minte inventivă. Potrivit lui Leonardo ochiul nu ne spune mai multe despre lume decât intelectul. Arta, prin pictură, serveşte la cunoaşterea lumii şi este filosofie pentru că obiectivul artei este cunoaşterea lumii vizibile. Artistul nu reflectă pur şi simplu lucrurile , ci dobândeşte o cunoaştere a lor. Leonardo valoriza pictura ca pe cea mai perfectă dintre arte pentru că se foloseşte de cel mai nobil simţ şi se bazează pe cunoaşterea ştiinţifică a opticii. Pentru Leonardo, pictura este asemeni ştiinţei pentru că reproduce şi cunoaşte realitatea.  


Printre exponate se numără machete funcţionale după desenele tehnice ale lui Leonardo. Jurnalele lui sunt pline de proiecte tehnice din care reiese importanţa acordată mecanicii. Inginer versatil şi ingenios, Leonardo a transmis prin invenţiile sale idei care se pun în practică şi azi. Fascinat de măsurarea timpului, a proiectat un cronometru mai precis decât alte ceasuri din epocă. Cel mai important aport la această invenţie ţine de faptul că el a introdus arcuri în loc de greutăţi pentru acţionarea mesanismului. Pentru a îmbunătăţi tehnicile de asediu, a proiectat multiple tipuri de scări. Scara sa extensibilă cu mecanism de ajustare este similar celei folosite azi de pompieri. Printre schiţele din 1493 găsim un prototip al elicopterului de azi, turbina aeriană. În notiţele sale Leoardo scria: dacă cineva vreodată se poate înălţa şi îndeplini visul meu de a călători deasupra solului, atunci va face acest lucru cu o construcţie similară acestia. Leonardo a proiectat diverse maşini de zbor. A făcut cercetări intense asupra zborului păsărilor şi a construit chiar el un ornitopter având la bază structura aripilor de liliac. Leonardo a proiectat între 1483-’86 şi un anemometru, un indicator al vitezei vântului. Primul aparat de acest fel i-a aparţinut arhitectului Leon Battista Alberti în 1450. Elveţianul Olivier Vetti-Teppa a făcut un experiment pe baza proiectului şi instrucţiunilor lui Leonardo la desenul paraşutei din 1485. Acesta a confecţionat paraşuta, a sărit şi a aterizat cu succes. Leonardo a mai proiectat ziduri de apărare şi poduri. Unul dintre cele mai interesante proiecte de acest gen este un pod turnant ce datează din 1502. Podul rotitor imaginat de Leonardo, iniţial în scop militar, s-a dovedit realizabil abia în secolul IX. La 31 octombrie 2001, artistul norvegian Vebjørn Sand a construit un pod de 100m lungime după proiectul lui Leonardo, care uneşte Norvegia de Suedia şi poartă numele maestrului renascentist.







joi, 24 august 2017

ZILELE COMUNEI SUBCETATE, 19-20 AUGUST 2017

COLOCVIUL „SUBCETATE-ISTORIE, CULTURĂ, SPIRITUALITATE”
SÂMBĂTĂ, 19 AUGUST
CĂMINUL CULTURAL SUBCETATE






 
















ÎNTÂLNIREA FIILOR SATULUI LA LITURGHIA DE  LA BISERICA „SFÂNTU DUMITRU”
DUMINICĂ, 20 AUGUST






PARADA PORTULUI POPULAR




SPECTACOLE ÎN AER LIBER
SÂMBĂTĂ ȘI DUMINICĂ SEARA



 














Foto: Ana-Alexandra Dobrean, Ana Dobrean, Liviu Sbanca, Doina Dobreanu

sâmbătă, 12 august 2017

Colocviul „Subcetate – istorie, cultură, spiritualitate”: 19 august 2017


 Zilele localității Subcetate încep și în acest an cu colocviul „Subcetate – istorie, cultură, spiritualitate”, o temă cu o problematică vastă. Timpul consacrat colocviului este restrâns, dar rostul său este acela de a fi un preambul pentru toate celelalte activități organizate în aceste două zile - activități care ne invită să ne amintim care sunt reperele noastre din punct de vedere istoric, spiritual și al culturii tradiționale.
        În ceea ce privește istoria comunei noastre, propunem ca suport al discuției cartea cu miros proaspăt de tipografie „Subcetate Mureș. monografică”, apărută sub auspiciile asociației Culturale „Dobreanu”, coordonată de profesorii Doina și Vasile Dobreanu. Cartea apare în colecția de lucrări monografice „Exemplarium” a Editurii „Cezara Codruța Marica” din Târgu Mureș.  


Despre monografie vor vorbi:


Domnul profesor dr. Valentin Marica, scriitor și editorul cărții, 

 Doamna conferentiar univ. dr. Doina Butiurcă. 


În consens cu tradițiile noastre privind exprimarea bucuriei, a exuberanței prin joc și cântec vă propunem momentul artistic realizat de poeții Valentin Marica și Ionel Simota și de muzicienii Ioan Morar și Alina-Maria Tăslăvan, artiști autentici care, prin prezența lor, ne înnobilează cu prietenie și încredere, ne trezesc spiritual și ne pregătesc pentru bucuria comuniunii în rugăciune la liturghia de duminică dimineața, la Biserica Sfântul Dumitru din localitate.


 Poetul Ionel Simota

 Violistul Ioan Morar

Violonista Alina-Maria Tăslăvan



Domnul Ioan Morar, varvigean de al nostru, a studiat specialitatea VIOLĂ la Liceul de muzică și Academia de Muzică "G. Dima" din Cluj, apoi aproape 40 de ani a fost violist in Orchestra Operei Naționale Române din Cluj. Ca student, a fost membru și solist al Orchestrei "Ansmblului Martișorul" condus de Dumitru Fărcaș, cu care a făcut turnee de excepție prin toata lumea. 
După 46 de ani se întoarce acasă să-și reîntâlnească colegii și prietenii, rudele și consătenii și să ne vorbească, prin vibrațiile arcușului despre pasiunea lui de o viață: arta muzicii.
Plecată din satul Filpea la patru ani, Alina-Maria Tăslăvan este acum în an final la Conservatorul "Nicolo Sala" din Benevento-Napoli și în regim de cantonament studiază câte opt ore pe zi la pregătirea faimosului Concert pentru vioară" Anotimpurile" de Antonio Vivaldi. 
Suntem deosebit de onorați de prezența acestor artiști la Subcetate, iar Alinei Taslavan să-i dorim succes și o carieră frumoasă!



Fie ca întoarcerea în sat în aceste zile a fiilor înstrăinați și comuniunea în trăire cu cei de acasă să fie pentru toți prilej de înălțare spirituală, o formă sfântă de înviere!

Fie binecuvântate aceste zile!


O CARTE A MUREȘULUI: „SUBCETATE-MUREȘ. PREZENTARE MONOGRAFICĂ" DE DOINA DOBREANU ȘI VASILE DOBREANU, EDITURA CEZARA, 2017

Valentin Marica (Din „Manuscrisul de jad”)

Cartea, purtând netezimea cămășii de aloe despre care vorbea Ioan Alexandru, spre a defini veșmântul spiritului, este un semn al crucii; prin el ființa smulgându-se din pulberea pământului, ca mai apoi să se ridice la „locuințele înalte ale nemuririi". Cartea domnilor profesori Doina Dobreanu și Vasile Dobreanu este semn al crucii prin profunzimea trăirilor și temeinicia argumentelor, dezvăluind in crescendo, ca într-un ritual, cum satul Subcetate de Mureș din județul Harghita își împletește, în lunga sa istorie, mintea și inima, cugetarea și credința, truda și speranța, înspre smulgerea omului din pulberea pământului și învestirea lui cu nesațiu' de veșnicie. Prin semnul crucii, ființa pământeană trece în ființă cerească, precum satul, în dreaptă cumpănă, perpetuând ordo universalis, preface lutul în Duh. În felul acesta, îi simțim cărții fundamentul.
Autorii cercetează la nivelul științific, asimilându-și fervoarea și demnitatea documentelor, prin autoritatea arhivelor, începând cu anul 1700, în același timp fiind părți din matricea de afectivitate a satului, trăitori în amănunt ai nesfârșitei povești, în care taina și povața devin personaje nemuritoare. Dobrenii, Cotfăsenii, Hurubenii, cei cu numele de Muscă, Pop, Ciubâcă, Bordea, mențiunea anului 1786 pe o poartă de lemn, împodobirea locului cu lumânărica pământului, păstoritul pe Coasta Higii înseamnă statornicie, rânduială și frumusețe, zbaterile și izbânzile omului ca „fiu al luminii", „ostenit, dar împăcat" în vălmășagurile vieții. Cu alte cuvinte, întâlnim filoanele a ceea ce la Heidegger, bunăoară, e tetrada cer-pământ-divin-uman, orchestrate de autori în atâtea tonuri și nuanțe, vârste și experiențe, stări și simboluri, cunoscându-le prin căldura sânului părintesc și binefacerile cărților de învățătură. Așadar, autorii prezentării monografice sunt fiii și în același timp dascălii. Ca fii ai satului, autorii reprezintă legi scrise și nescrise, nemărginiri de gând și fapte, lumina iubirii statornice - Cartea rodește din iubire, se spune în „Argument" -, iar ca dascăli exprimă felul potrivit de a fi la întâlnirea cu satul, cu teluricul și cosmicul, cu oamenii așezați temeinic în firea lucrurilor și dreapta curgere a vieții, bucuria de a descoperi, a intui, a convinge, a corecta, a avea atitudine. Ca fii ai satului și dascăli, autorii înțeleg ce înseamnă „că un lucru se petrece românește", cum ar sublinia Mircea Vulcănescu, pentru aceasta fiind nevoie de scânteie, pricepere și voință.
Scânteia prezentării monografice a satului Subcetate de Mureș, cu ample străvechimi și apropierea lor de ziua noastră, cu frumusețea de a avea ce mărturisi, e preluată de autori din zestrea de gând a familiei, vrednicul de pomenire Vasile I. Dobrean, bunicul, reușind să cuprindă satul în File de monografie, preluate prin priceperea și voința nepoților și așezate în prestigioase apariții editoriale. Vorbim, astfel, de popasuri semnificative înspre edificarea monografiei de față, fie că e vorba de Cântecul obârșiei sau Țesături românești din zona Mureșului Superior, Subcetate - Un Secol de istorie în imagini, Bucuria lecturii, Graiul din localitatea Subcetate de Mureș, Surâsul amintirilor sau interviurile din seria de carte La obârșie, la izvor..., toate acestea fiind puneri în evidență a prestigiului locului, a valorii sale de document.
Secvențele monografice, în succesiunea lor, transmit informația strictă, plauzibilă, în simbioză cu inefabilul povestirii, al confesiunii interlocutorilor, de la reperele geografice la cele de spiritualitate, fiind detaliate istoria, demografia, situația social-economică, resursele naturale, etnografia, folclorul literar și muzical, familia tradițională, gospodăria țărănească, industria casnică, magia sărbătorilor, credințele străvechi, graiul, școala, biserica, activitatea culturală, administrația locală. Secvențele finale, Fiii satului - repere de profesionalism și Acasă la Subcetate exprimă temeiuri spirituale aparte, emoții și valorificarea expresiei atât de consacrate Adu-ți aminte!, mai ales în contextul în care țăranul de altădată și lumea lui, cum afirma fondatorul Muzeului Țăranului Român, Horia Bernea, sunt greu de definit pentru omul de azi, „cum greu de înțeles sunt noțiunile de om cumsecade, noblețe, cinste, curaj, grijă, ascultare".
Cartea „Subcetate-Mureș. Privire monografică" pune în dezbatere strălucirea și neîntrecuta putere a unui loc de pe Valea Mureșului Superior, autorii recuperând și ctitorind pentru eternitate o „călătorie sfântă pe-un drum neprihănit".
Și iar spun, precum altădată, că Subcetate e lumină alergândă căreia nu poți să nu-i scrii cărțile, asemuindu-se cu firele de aur și slava în care Maica Domnului în fața Arhanghelui binevestitor torcea fir de purpură.

În „Cuvântul liber”, 19 aug. 2017

Secvență din spectacolul oferit de maestrul violist IOAN MORAR și violonista ALINA MORAR:

video


Secvență din spectacolul oferit de membri ai Tarafului MORAR, duminică, 20 august, interpretând cântece de joc din repertoriul din Subcetate:


video