duminică, 23 iulie 2017

SUBCETATE-MUREȘ. Prezentare monografică, 2017


Cuvânt înainte

de prof. dr. VALENTIN MARICA

Cartea de față, purtând netezimea cămășii de aloe despre care vorbea Ioan Alexandru, spre a defini veșmântul spiritului, este un semn al crucii; căci despre AI TĂI, despre pâinea și sarea lor, despre leagăn, poarta școlii sau altarul cununiei, dulcele anotimpurilor și al sărbătorilor, despre satul ce te-a arătat lumii în rosturi și înțelesuri, dându-ți ca merinde Binele și ferindu-te de frigul Răului, nu poți depune altfel mărturie.
În Predica de probă pe care studentul în teologie Elie Miron Cristea o rostea în Sibiul anului 1889, în Duminica Samarinencei, propovăduind apa vie, dialogul împăcării și șansa mântuirii, semnul crucii apare ca liantul dintre ochi, mână și vibrația sufletească, dintre minte și inimă, cugetare și credință, prin el creștinul smulgându-se din pulberea pământului, ca mai apoi să se ridice la „locuințele înalte ale nemuririi”. Cartea domnilor profesori Doina Dobreanu și Vasile Dobreanu este semn al crucii, prin sublimul temei, profunzimea trăirilor și temeinicia argumentelor, dezvăluind in crescendo, ca într-un ritual, cum satul Subcetate-Mureș, cu ramificațiile Călnaci, Duda și Filpea, își împletește, în lunga sa istorie, mintea și inima, cugetarea și credința, truda și speranța, înspre smulgerea omului din pulberea pământului și învestirea lui cu nesațiu’ de veșnicie. Prin semnul crucii, ființa pământeană trece în ființă cerească, precum satul, în dreaptă cumpănă, perpetuând ordo universalis, preface lutul în Duh. În felul acesta îi simțim cărții fundamentul. Autorii cercetează la nivelul științific, asimilându-și fervoarea și demnitatea documentelor, prin autoritatea arhivelor, începând cu anul 1700, în același timp fiind părți din matricea de afectivitate a satului, trăitori în amănunt ai nesfârșitei povești, în care taina și povața devin personaje nemuritoare. Dobrenii, Cotfăsenii, Hurubenii, cei cu numele de Muscă, Pop, Ciubâcă, Bordea, mențiunea anului 1786 pe o poartă de lemn, împodobirea locului cu lumânărica pământului, păstoritul pe Coasta Higi înseamnă darul creator ce ordonează; și mai înseamnă statornicie, rânduială și frumusețe, nemărginita suire, dorință de reînnoire, vicisitudini și osârdie, zbaterile și izbânzile omului ca “fiu al luminii”, „ostenit, dar împăcat” în vălmășagurile vieții, ale istoriei și credinței, cum scria poetul, purtător al bunătății sacrei lumini. Cu alte cuvinte întâlnim filoanele a ceea ce la Heidegger, bunăoară, e tetrada cer-pământ-divin-uman, orchestrate de autori în atâtea tonuri și nuanțe, vârste și experiențe, stări și simboluri, cunoscându-le prin căldura sânului părintesc și binefacerile cărților de învățătură. Așadar, autorii prezentării monografice sunt FIII și în același timp DASCĂLII, noi, cititorii, în era vidului pe care o parcurgem, a narcisismului (sociologii vorbesc de lichefierea lumii contemporane), având atâta nevoie de trebuința lor ideatică și sufletească concretizată în remarcabile contribuții la cunoașterea universului rural. Este așteptată rebeliunea spiritului când înțelesul se năruie ca frunza pre apă (vorba cronicarului), când e nevoie de cuvintele întregi , de recunoașterea grației din om, a prezentului continuu al satului, redescoperindu-i chipul, izvoadele, casa și masa, pătimirile și vrerea de mântuire.
Ca fii ai satului, autorii reprezintă legi scrise și nescrise, conștiințe și ritmuri, nemărginiri de gând și fapte, lumina iubirii statornice – Cartea rodește din iubire, se spune în „Argument” - , iar ca dascăli exprimă felul potrivit de a fi la întâlnirea cu satul, cu teluricul și cosmicul, cu oamenii așezați temeinic în firea lucrurilor și dreapta curgere a vieții, bucuria de a descoperi, a intui, a convinge, a corecta, a avea atitudine. Ca fii ai satului și dascăli, autorii înțeleg ce înseamnă „că un lucru se petrece românește”, cum ar sublinia Mircea Vulcănescu (vezi Dimensiunea românească a existenței), pentru aceasta, o spune, din nou, filozoful, fiind nevoie de scânteie, pricepere și voință.
Scânteia prezentării monografice a satului Subcetate-Mureș, în rotundul său, cu ample străvechimi și apropierea lor de ziua noastră, cu frumusețea de a avea ce mărturisi, e preluată de autori din zestrea de gând a familiei, vrednicul de pomenire Vasile I. Dobrean, bunicul, reușind să cuprindă satul în File de monografie, preluate prin priceperea și voința nepoților și așezate în prestigioase apariții editoriale. Vorbim, astfel, de popasuri semnificative înspre edificarea monografiei de față, fie că e vorba de Cântecul obârșiei sau Țesături românești din zona Mureșului Superior, Subcetate – Un Secol de istorie în imagini, Bucuria lecturii, Graiul din localitatea Subcetate de Mureș, Surâsul amintirilor sau interviurile din seria de carte La obârșie, la izvor..., toate acestea promisiuni de neuitare făcute timpului, puneri în evidență a prestigiului locului, a valorii sale de document, mereu în rodire, cum ar spune Monahul de la Rohia, Nicolae Steinhardt.
Secvențele monografice, în succesiunea lor, sunt judicios prezentate, autorii urmărind să transmită informația strictă, plauzibilă, în simbioză cu inefabilul povestirii, al confesiunii interlocutorilor, de la reperele geografice la cele de spiritualitate, fiind detaliate istoria, demografia, situația social-economică, resursele naturale, etnografia, folclorul literar și muzical, familia tradițională, gospodăria țărănească, industria casnică, magia sărbătorilor, credințele străvechi, graiul, școala, biserica, activitatea culturală, administrația locală. Secvențele finale, Fiii satului – repere de profesionalism și Acasă la Subcetate exprimă temeiuri spirituale aparte, emoții și valorificarea expresiei atât de consacrate Adu-ți aminte!, mai ales în contextul în care țăranul de altădată și lumea lui, cum afirma fondatorul Muzeului Țăranului Român, Horia Bernea, sunt greu de definit pentru omul de azi, „cum greu de înțeles sunt noțiunile de om cumsecade, noblețe, cinste, curaj, grijă, ascultare”.
Reîntâlnim în demersul monografic al profesorilor Doina Dobreanu și Vasile Dobeanu Mureșul vorbitor, cel din antologia „Murăș, Murăș, apă lină”, subintitulată Literatura populară din Regiunea Mureșului de Sus a cărturarului Vasile Netea, alcătuită împreună cu dr. Eugen Nicoară, cu o prefață a lui Ion Agârbiceanu pe ideea cinstirii patrimoniului nostru spiritual, pentru ca simțirea și fapta românească „să propășească între mare strălucire și neîntrecută putere”, ceea ce presupune, consemna Agârbiceanu, o „cheltuire” de pricepere și timp. Cartea Subcetate-Mureș – Privire monografică, acest fruct matur, pune în dezbatere strălucirea și neîntrecuta putere a unui loc de pe Valea Mureșului Superior, drumul acestuia spre desăvârșire, autorii dovedind „cheltuire” de pricepere și timp, recuperând și ctitorind pentru eternitate; „călătorie sfântă pe-un drum neprihănit”.

Și iar spun, precum altădată, că Subcetate e lumină alergândă căreia nu poți să nu-i scrii cărțile, asemuindu-se cu firele de aur, cu slava în care Maica Domnului în fața Arhanghelui binevestitor torcea fir de purpură. 

Doina Dobreanu,  Vasile  Dobreanu: Subcetate – Mureş. Prezentare monografică, Editura Cezara-Codruţa Marica, Târgu-Mureş, 2017, format academic, 468 p.

 de prof. AUGUSTIN  MOCANU

       Foarte rar, dar totuşi trebuie să recunosc, mie mi se întâmplă că de arunc ochii peste o carte nouă să mă impresioneze atât de tare, încât o vreme, pur şi simplu, mă simt blocat şi îmi sunt necesare eforturi repetate până să reuşesc a intra în lumea cărţii, să o citesc, să mi-o apropii, să mă străduiesc a o cunoaşte şi să mă simt bine, ca acasă, în lumea şi tovărăşia ei. Aşa mi s-a întâmplat, nu demult, cu monografia comunei Subcetate scrisă de profesorii - Doina Dobreanu şi Vasile Dobreanu, sub ocrotirea binefăcătoare a Asociaţiei Culturale “Dobreanu” – Subcetate.
       Pentru biata minte a mea, oricât şi oricum aş învârti lexemul monografie şi din orice unghi de vedere i-aş căuta sensul, mie nu-mi vine să cred că am sub priviri o simplă monografie, fie ea structurată chiar după vestita şcoală gustiană dintre războaie, de aceea vă zic – nu monografie, domnilor autori, ci o enciclopedie. Da, o veritabilă enciclopedie a universului satului românesc de pe Mureşul Superior, exemplificată prin cercetarea exhaustivă a realităţilor din comuna Subcetate.
       După cum spun autorii, editarea acestei opere de mare importanţă prin valoarea ei intrinsecă, a fost anticipată şi serios pregătită printr-o întreagă seria de volume: La obîrşie, la izvor...Convorbiri la Subcetate, cinci volume din care patru au apărut (vol.I, 2013; vol.II, 2014; vol. III, 2015; vol. IV, 2016), vol.V aflându-se în curs de pregătire. La realizarea cărţii şi-au adus contribuţia peste 100 de persoane care au făcut mărturisiri, prezentate în seria celor cinci volume „ Convorbiri la Subcetate”, notate mai sus. Despre acest fapt interesant, semnatarii volumul notează:
„...toţi aceşti mărturisitori ai iubirii faţă de locul natal au devenit colaboratorii prezentului volum, iar prin amintirile şi poveştile lor de viaţă, satul rămâne viu, căci un miracol se întâmplă: reîntorcându-se în locul natal, cei plecaţi resimt reenergizare, iar comunitatea actuală a satului, prin întâlnirile periodice ale fiilor satului, prin nevoia de aproapele şi de solidaritate, are şansa de a renaşte spiritual.”
Aşadar, „Cartea rodeşte din iubire şi din nevoia de redefinire a spiritului în ceea ce avem identitar.” (p.9)
Într-un Cuvânt înainte, dr. Valetin Marica surprinde întreaga sferă a lumii prezentate în cartea celor doi profesori din Subcetate.
„Secvenţele monografice, în succesiunea lor, sunt judicios prezentate, autorii urmărind să transmită informaţia strictă, plauzibilă, în simbioză cu inefabilul povestirii, al confesiunii interlocutorilor, de la reperele geografice la cele de spiritualitate, fiind detaliate istoria, demografia, situaţia social-economică, resursele naturale, etnografia, folclorul literar şi muzical, familia tradiţională, gospodăria ţărănească, industria casnică, magia sărbătorilor, credinţele străvechi, graiul, şcoala, biserica, activitatea culturală, administraţia locală. Secvenţele finale, Fiii satului – repere de profesionalism şi Acasă la Subcetate exprimă temeiuri spirituale aparte...” (p.7)
În finalul secvenţei Argument, mărturisesc cui dedică dânşii această carte UNICĂ în felul ei.
„Fie strădania celor care au contribuit la realizarea acestei cărţi – povestea unei comunităţi născută din poveştile ei – un sfios gest de recunoştinţă şi aleasă preţuire pentru bunicii şi pentru părinţii noştri şi un pios amagiu adus celor a căror trecere prin lume se leagă de acest pământ binecuvântat, numit Subcetate, oameni blânzi, tăcuţi, cu multă omenie, cu dragoste şi respect pentru aproapele / seamănul său, statornici în sentimente, harnici şi cumpătaţi, purtând în ei atributele munţilor semeţi din preajmă şi ale apelor domoale ale Mureşului!”

„Fie ca Subcetate, o localitate cu o istorie atât de bogată, să dăinuie în timp!” (p.9)